Sănătate
Ambulatoriul de specialitate de la Secția Exterioară de Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” a fost sfințit
La Botoșani a avut loc astăzi slujba de sfințire a Ambulatoriului de specialitate de la Secția Exterioară de Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati&r...
Peste 80 de elevi au fost vaccinaţi anti-COVID în cadrul unei caravane mobile care a ajuns la Dorohoi
Peste 80 de elevi cu vârste de peste 16 ani s-au vaccinat anti-COVID-19 în cadrul unei caravane mobile care s-a deplasat, miercuri, la Liceul ‘Regina Maria’ din municipiul Doro...
Certificatele digitale Covid-19 vor fi emise până la sfârșitul lunii iunie și în România
Certificatele digitale vor fi emise până la sfârșitul lunii iunie și în România. În acest moment, autorităţile pregătesc portalul care să elibereze aceste certific...
De astăzi se pot vaccina împotriva COVID-19 și copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că de astăzi, miercuri, copiii care au împlinit 12 ani se pot vaccina î...
Doar opt medici s-au înscris pentru cele 14 posturi de specialiști scoase la concurs la Spitalul Județean ”Mavromati” de la Botoșani
Doar opt medici s-au înscris la concursul organizat de Spitalul Județean ”Mavromati” pe mai multe posturi, însă doar cinci au fost admiși în urma selecției dosarelor ...
Incidența de infectare cu COVID-19 este de 0,22, duminică, la nivelul județului Botoșani
Trei botoșăneni au fost diagnosticați cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, arată datele centralizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP). O singură unitate administrativ-ter...
Botoșănean salvat miraculos. Este beneficiarul celui de al doilea transplant cardiac efectuat în România
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, Horaţiu Suciu, a declarat, sâmbătă, ...
Accesul tăticilor va fi permis în spitale la naşterea copilului
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat că potrivit unei informări a Institutului Naţional de Sănătate Publică, ar fi posibil accesul taţilor în spitale, la naşteri, dar num...
Șapte infecții cu Covid-19 raportate în județ, în ultimele 24 de ore
Șapte botoșăneni au fost diagnosticați cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, arată datele centralizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP). O singură unitate administrativ-t...
Doar 23 de medici de familie din Botoșani au încheiat contracte cu CAS pentru a participa la campania de vaccinare anti-COVID
23 de medici de familie din Botoșani au aderat la campania de vaccinare împotriva COVID-19 până în prezent, informează miercuri, printr-un comunicat de presă, Cancelaria Prefectu...
Ministerul Sănătății vrea să extindă vaccinarea gratuită anti-HPV și la fetele și băieții de peste 14 ani
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat că săptămâna aceasta va face toate demersurile pentru extinderea vaccinării gratuite anti-HPV la fetele și băieții de peste 14 ani. ...
Românii se pot programa începând de astăzi în platforma de vaccinare și pentru imunizarea cu serul Johnson & Johnson
Începând de azi, românii se pot programa în platforma de vaccinare și pentru imunizarea cu serul Johnson & Johnson, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeri...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.38 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici