O tânără mamă a născut acasă o fetiță de 1.000 de grame. Medicii se zbat să o salveze

O fetiță de doar 1.030 de grame a fost adusă pe lume în județul Botoșani. Micuța a fost născută la domiciliu, în acest weekend, în localitatea Tudor Vladimirescu, de o tânără, în vârstă de 26 de ani.

Potrivit cadrelor medicale, sarcina din care provine copilul era complet neurmărită și nu s-a putut preciza vârsta la naștere, presupunându-se doar că aceasta avea 27 – 28 de săptămâni.

Fetița a fost ulterior preluată de o Ambulanță cu medic și adusă la Maternitatea din Botoșani cu hipotermie severă și o stare generală gravă, cu mai multe semne de suferință fetală și o formă severă de insuficiență respiratorie, care a necesitat ventilație mecanică.

După o noapte de luptă pentru a o stabiliza pe micuță, medicii botoșăneni au transferat-o la Maternitatea din Suceava, care este Unitate Neonatală de nivel superior.

Transportul a fost asigurat de un echipaj cu medic al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) din Botoșani cu incubator special.

Prognosticul medicilor este unul rezervat, din cauza nașterii la domiciliu într-un mediu complet neigienic, având în vedere și greutatea de doar 1.030 de grame.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Câte radare fixe de calmare a traficului sunt în România? Toate au fost montate în 2026!

astăzi, 08:52

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a demarat anul trecut un proiect inedit. Este vorba de montarea pe Drumurile Naționale la intrarea în anumite localități...

Guvernul va schimba harta României: Dispar peste 400 de localități, se reduce și numărul de instituții!

astăzi, 08:17

Luca Niculescu pregătește reorganizarea administrației publice, prin comasarea voluntară a localităților mici, reunificarea ANAF cu Autoritatea Vamală Română și reducerea numărului de ...

Cine este avocatul român care expune un scenariu neașteptat: România trebuie să solicite Tezaurul de la ruși, în timpul negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina!

astăzi, 07:56

Pentru prima dată, există o fereastră reală pentru recuperarea Tezaurului României trimis la Moscova, spune Gabriel Zbârcea, fondator și managing partner al Țuca Zbârcea & ...