O vitamină prelungește viața cu cel puțin o treime. Incredibil ce se întâmplă în organism când o iei

Biologii au efectuat experimentele pe viermi nematozi (rotunzi), deoarece procesele de îmbătrânire în organismul acestora decurg aproape ca la om. În cadrul experimentelor savanții au divizat viermii în două grupe: una era alimentată cu vitamina D în cantități mari, iar din rația celei de-a doua grupe această vitamină a fost exclusă. Cercetătorii urmăreau care este impactul prezenței sau lipsei vitaminei D asupra viermilor. În cadrul studiului s-a demonstrat că vitamina D are un rol primordial în nimicirea și neutralizarea „deșeurilor proteice” – a proteinelor, moleculele cărora au căpătat o formă neregulată.

 

Asemenea dereglări în organism se produc, de obicei, cu înaintarea în vârstă a omului și provoacă boli neirodegenerative și moartea masivă a celulelor. Anume de aceea boala Alzheimer, de exemplu, este răspândită printre persoanele în etate, or, capacitatea lor de a elimina proteinele afectate din organism este redusă. O asemenea dereglare sporește, de asemenea, riscul apariției cancerului. Acum savanții speră să efectueze asemenea cercetări asupra mamiferelor și oamenilor.

Vitamina D, aceasta a fost supranumită „vitamina Soarelui”

Discuția despre vitamina D devine o necesitate în perioada rece a anului, când zilele însorite sunt din ce în ce mai rare. Putem primi vitamina D atât prin intermediul alimentelor, cât și în urma proceselor de sinteză ale corpului, localizate la nivelul pielii, sub influența radiațiilor UV-B. Pentru că expunerea la razele soarelui favorizează producția de vitamina D, aceasta a fost supranumită „vitamina Soarelui”.

Ideal ar fi ca fiecare dintre noi să beneficieze de 2.000 UI de vitamina D pe zi. Așa s-ar putea ridica nivelurile vitaminei în sânge de la o medie de 50 până la aproximativ 110 nanomoli pe litru. Cercetătorii au constatat că aceste valori sunt asociate cu creșterea speranței de viață.

 

„Vitamina Soarelui” este recunoscută în general pentru rolul pe care îl îndeplinește în echilibrarea nivelului calciului și fosforului în organism. Scopul este susținerea proceselor celulare normale, a funcției neuro-musculare optime și a sistemului osos.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bijuterii din argint: testul 30-10-7 înainte de alegere

Sunday, 11 October 2026

O fotografie îți arată designul, însă nu și cum se comportă piesa în rutina ta. Testul 30–10–7 înseamnă 30 de secunde pentru specificații, 10 minute pentru c...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

Sunday, 11 October 2026

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Valeriu Iftime a prins curaj după victoria cu UTA: „Nicio echipă nu ne-a făcut pe fotbal”

Sunday, 11 October 2026

Valeriu Iftime, acţionarul celor de la FC Botoşani, s-a declarat încântat de prestaţia echipei sale în victoria cu UTA Arad şi a vorbit cu optimism despre şansele moldovenilor d...