Medicul de familie din Botoșani care i-a convins să se imunizeze chiar şi pe cei anti-vaccin

Fivii Arghir este medicul de familie din comuna Răchiţi, din Botoşani, care a organizat un minimaraton de vaccinare, iar în 3 zile a imunizat 180 de persoane. Iniţiativa sa a fost lăudată public de Valeriu Gheorghiţă, care a spus că este un „demers extraordinar”.

Medicul de familie a povestit la Digi24 cum a reuşit să-i convingă să se imunizeze chiar şi pe cei care erau anti-vaccin.

Fivii Arghir a spus că a avut sprijinul autorităţilor, a fost ajutată de asistente sociale şi comunitare şi a fost relativ uşor să vaccineze un număr atât de mare de persoane.

 

„Nu spun că nu exista interes, pentru că am avut şi pacienţi care s-au vaccinat înainte", a spus medicul pentru sursa citată.

Fivii Arghir a explicat că oamenii optează pentru vaccinare dacă sunt corect informaţi şi dacă au încredere în medicul lor de familie, astfel a reuşit să convingă şi persoanele care nu aveau încredere în vaccin. Ea precizează că oamenii care nu au avut în familie rude infectate cu virusul sau nu au trecut chiar ei prin boală, sunt mai rezervaţi faţă de cei care s-au confruntat cu simptomele bolii.

„Sunt persoane pe care nu poţi să le convingi, dar când le explici, cel puţin un sâmbure de îndoială se naşte. Am avut persoane care erau total împotriva vaccinului, dar în final s-au vaccinat", a povestit medicul.

Potrivit lui Arghir, în vremurile actuale, oamenii chiar şi de la ţară se informează, dar este important de unde aleg să se informeze.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

AJPIS Botoșani: Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie continuă în sezonul rece 2026–2027

astăzi, 19:40

Persoanele aflate în situații vulnerabile pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței și de suplimentul pentru energie. Ajutorul pentru încălzir...

Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție din Botoșani!

astăzi, 19:08

Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obținut nota 7.04, iar s...

72,1% dintre candidații pentru funcțiile de director și director adjunct pentru școlile din Botoșani au promovat prima probă!

astăzi, 18:25

La nivelul județului Botoșani, proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preu...