Medicul botoșănean care renunță la funcția de conducere

Retragerea a doi medici ar putea provoca blocaje administrative, întârzieri în proiecte și dificultăți de organizare în cadrul celei mai mari unități spitalicești din Suceava.

Medicii Paul Turcoman și Ionuț Jurchiș au anunțat că, odată cu expirarea mandatelor interimare pe 24 septembrie, vor renunța la funcțiile de manager (Ionuț Jurchiș) și director medical (Paul Turcoman) și se vor întoarce la profesia lor.

În lipsa unor numiri rapide, Spitalul Județean Suceava ar putea rămâne fără echipă de conducere, ceea ce poate provoca blocaje administrative, întârzieri în proiecte și dificultăți de organizare.

 

Medicul Paul Turcoman, originar din Botoșani, activează în cadrul Centrului de Cardiologie Intervențională de la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

A fost elev al Colegiului National ”Mihai Eminescu” Botoșani, absolvind apoi cursurile Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, tot acolo specializându-se în Cardiologie Intervențională. A fost și paramedic SMURD. S-a evidențiat în anii din urmă prin intervențiile spectaculoase, cu rezultate excepționale, în cazul unor pacienți cu probleme grave.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...