Leon Dănăilă a vizitat Spitalul din Dorohoi, unitatea medicală îi va purta numele! (Foto, Video)

Leon Dănăilă este medic specialist neurochirurg la Institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare. Este membru titular al Academiei Române.

Medicul Leon Dănăilă a ajuns, marți dimineață, în municipiul Dorohoi. Vizita sa a început la Spitalul din cel de-al doilea municipiu, unde a fost primit cu căldură de personalul unității medicale și de Valerian Andrieș, managerul spitalului.

Alături a fost și Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

Unitatea medicală din cel de-al doilea municipiu al județului Botoșani va purta numele academicianului originar din Darabani.

„Sunt onorat de propunerea dumneavoastră”, arată dr. Leon Dănăilă.

 

Valerian Andrieș, managerul Spitalului Municipal Dorohoi, susține că personalul unității medicale este onorat să activeze într-o unitate sanitară care va purta numele apreciatului neurochirurg.

„Noi suntem onorați, domnule profesor, că spitalul nostru va purta numele dumneavoastră”, spune Valerian Andrieș.

Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, l-a asigurat pe Leon Dănăilă că de acum urmează să fie parcurse toate etapele legale, deoarece este nevoie de un acord de la Instituția Prefectului.

„De acum noi vom parcurge toate etapele legale, pentru că avem nevoie de un acord de la Prefectură pe care îl vom obține”, intervine și Dorin Alexandrescu.

Vom reveni cu mai multe detalii de la fața locului...




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...