Medicamentele pentru răceală şi gripă ar putea lipsi din farmacii şi în sezonul următor

Medicamentele pentru răceală şi gripă ar putea lipsi din farmacii şi în sezonul următor, atrage atenţia preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Răzvan Prisada.

În opinia sa, susţinerea producătorilor interni de medicamente şi realizarea de stocuri ar fi o soluţie pentru evitarea unei crize similare celei de la începutul anului, când 26 de state europene au avut probleme în aprovizionarea cu antibiotice şi medicamente pe bază de paracetamol.

 

„Cauza principală în această situaţie este, de fapt, dependenţa aproape exclusiv a Europei, în ansamblu, de un site de producţie de substanţă activă locat undeva în nordul Chinei. Toţi membrii management boardului agenţiei europene am fost de acord că trebuie să ne gândim foarte serios la nişte stocuri tampon. Este cât se poate de posibil ca în sezonul gripal următor, care va debuta undeva la finalul acestui an, să avem de-a face cu situaţii similare. Asta este în acest moment discuţia – dacă este posibil să gândim o modalitate de a asigura nişte stocuri pe perioada de vară şi dacă aceste stocuri se pot face la nivel european sau trebuie să gândească fiecare ţară la nivel naţional. Undeva până în mai vom şti pe ce direcţie să o luăm, dar noi trebuie să ne gândim la măsuri naţionale în primul şi în primul rând. Cheia este în încurajarea producătorilor naţionali, interni”, a afirmat Răzvan Prisada, conform Rador.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime vrea să facă trecerea la nivelul următor: "Am suficienți bani pentru…”

astăzi, 17:09

Valeriu Iftime a fost impresionat de portughezii care au venit în România în ultima perioadă și au avut rezultate. Filipe Coelho și Mario Felgueiras (Universitatea Craiova), Nuno ...

Un medic din Botoșani face „propuneri ironice” către conducerea „Mavromati”: „Medicina nu se practică după clepsidră”

astăzi, 15:24

Dr. Dorin Șcladan, medic primar obstetrică și ginecologie în cadrul Maternității din Botoșani, a făcut câteva „propuneri formulate ironic” și adresate către conducerea...

Botoșani, gata să facă pasul cel mare! Valeriu Iftime anunță: „Am doi portughezi pe listă! Le dau putere"

astăzi, 14:55

În vârstă de 66 de ani, Valeriu Iftime a intrat în fotbal în urmă cu aproape un deceniu și jumătate. De-a lungul anilor, FC Botoșani a reușit să evolueze în cupele...