Medic din Iași: Asistenta medicală trebuia să o supravegheze pe Alexandra / Critici la adresa celor care cer ”arestarea” medicilor

Dacă în noaptea respectivă au fost cezariene sau naşteri naturale, acestea i-ar fi putut distrage atenţia medicului de gardă de la cazul Alexandrei, spune un doctor cu specialitatea obstetrică-ginecologie.

Un chiuretaj se poate programa şi la o săptămână de la oprirea sarcinii

Dr. Răzvan Socolov, medic primar obstetrică-ginecologie, fost director medical al Maternităţii „Elena Doamna” din Iaşi, a făcut o amplă analiză, pe pagina sa de Facebook, în care a încercat să surprindă componentele medicale ale tragediei de la Botoşani. Acesta îşi începe analiza spunând că este clar vorba despre „o tragedie care îţi rupe sufletul fiindcă o fiinţă umană şi-a pierdut viaţa cerând insistent ajutor”, dar avertizează cititorii că încearcă să privească analitic şi raţional lucrurile, fără a încerca să ia apărarea sau să acuze vreo parte implicată.

Medicul a precizat că oprirea în evoluţie a unei sarcini la 13 săptămâni poate avea mai multe cauze, de la anomalii genetice la patologii ale mamei (diabet, trombofilie, infecţii sau expunere la toxine), arată Ziarul de Iași.

„Evacuarea unei sarcini oprite în evoluţie depinde de mai mulţi factori, cum ar fi sănătatea generală a mamei şi opţiunile disponibile pentru procedura de îndepărtare a resturilor de sarcină. În multe cazuri, procedura poate fi realizată în termen de până la câteva zile sau o săptămână după confirmarea opririi în evoluţie. Vorbind la cazul acesta, după bateria de analize care să confirme că nu au apărut complicaţii (infecţii, tulburări de coagulare) se decide de obicei evacuarea sarcini prin chiuretaj dacă sarcina este în trimestrul 1. Manevra nu este simplă, are riscuri asociate, complicaţii imediate si la distanţă pentru care pacienta trebuie să îşi dea acordul informat”, a precizat dr. Răzvan Socolov.

Acesta a mai precizat, spre exemplu, că după ce se decide, în urma consultării medicului, că este necesar chiuretajul, în unele cazuri este nevoie de o pregătire medicamentoasă până la intervenţia chirurgicală, iar momentul exact pentru a fi realizată aceasta trebuie să fie stabilit cu medicul care va face operaţia, „pe baza situaţiei medicală specifice a pacientei”.

Critici adresate violenţelor de limbaj din online: „nu suntem în vestul sălbatic”

Dr. Răzvan Socolov crede, din datele care au fost făcute publice, că echipa medicală putea face mai multe, măcar în sensul supravegherii pacientei. Acesta explică faptul că această supraveghere se face de către asistenta medicală, sub coordonarea medicului de gardă, şi toate menţiunile se consemnează în foaia pentru urmărirea pacientei. „Orice agravare se menţionează medicului care decide şi scrie detaliile la evoluţie. Aceste consemnări se pare că lipsesc în documente”, a precizat dr. Răzvan Socolov.

El spune însă că este greu de spus, doar din datele existente, fără a include mărturiile rudelor Alexandrei, dacă medicul de gardă a greşit flagrant sau nu. Acesta explică că se întâmplă, într-o maternitate cu 150 de paturi, ca unul sau doi obstetricieni să aibă la o gardă foarte mulţi pacienţi cu nevoi urgente. El spune că, dacă în perioada respectivă au fost cezariene sau naşteri naturale, acestea i-ar fi putut distrage atenţia medicului de gardă de la cazul Alexandrei. Însă, explică dr. Socolov, acest lucru „se poate uşor determina, obiectiv, dacă în perioada respectivă au fost cezariene sau naşteri naturale”.

Doctorul critică voalat acuzaţiile din spaţiul public care cer „arestarea şi molestarea” medicilor consideraţi vinovaţi de opinia publică.

„Evident, într-o societate civilizată, într-o ţară în care legea funcţionează şi în care autorităţile îşi respectă atribuţiile, aşa ceva este de neimaginat. Nu suntem în vestul sălbatic, deşi şi acolo exista un şerif care trebuia să apere legea. Eu îmi păstrez opinia că acei care sunt vinovaţi, dacă sunt cu adevărat responsabili, vor plăti. Pe Alexandra, mama care a murit acum, nu o vor aduce înapoi răzbunările şi injuriile proferate, dimpotrivă, pentru acum atenţia ar trebui să fie spre alinarea şi suportul psihologic al celor rămaşi, mai ales a copiilor, care sigur nu vor înţelege uşor ce s-a întâmplat”, a mai explicat dr. Răzvan Socolov.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O asociație de proprietari angajează gospodar: Lista locurilor de muncă a AJOFM Botoșani!

astăzi, 18:04

Asociația de proprietari nr.36 din Botoșani angajează gospodar cu normă întreagă.  Mai multe informații se pot obține la sediul asociației din strada Gării nr.2 sau la numărul ...

Spectacolul „Rățușca cea urâtă” revine pe scena Teatrului „Vasilache” din Botoșani! (foto)

astăzi, 17:24

Spectacolul poate fi vizionat după binecunoscutul program: - joi, 28 noiembrie 2024, începând cu ora 18:00 - duminică, 1 decembrie 2024, de la orele 11:00 şi 12:30.  &nb...

Ciolacu a demisionat din funcția de președinte PSD!

astăzi, 15:43

PSD nu va face nicio contestație, chiar dacă diferența este foarte mică, a spus Ciolacu, într-o declarație de presă. Acesta a spus că a sunat-o pe Elena Lasconi. ”Eu aseară mi-a...