Medic din Botoșani, despre pericolele neștiute din spatele vaping-ului. ”Este important să conștientizăm aceste probleme!”

Medicul botoșănean trage un semnal de alarmă cu privire la complicațiile ce pot apărea în urma unui obicei nesănătos, dar foarte popular mai ales în rândul adolescenților.

Medic din Botoșani, despre pericolele neștiute din spatele vaping-ului. ”Este important să conștientizăm aceste probleme!”

  Dr. Diana Anca Sauciuc.  

Diana Anca Sauciuc, medic specialist O.R.L. și chirurgie cervico-facială, cu competență în endoscopie, spune că există numeroase probleme ORL asociate cu acest obicei aparent inofensiv.

Vaping-ul, adică folosirea dispozitivelor electronice de fumat (Electronic Nicotine Delivery Systems - ENDS), a devenit o tendință populară în rândul tinerilor în ultimii ani.

Potrivit celor menționate de dr. Diana Anca Sauciuc, unul dintre efectele adverse majore este rinita chimică, o afecțiune în care membranele nazale se inflamează ca răspuns la substanțele chimice găsite în lichidele de vaping. ”Acest lucru poate duce la congestie nazală, secreții abundente, strănut și dificultăți de respirație”, a precizat medicul Sauciuc.

 


(Foto: doc.ro)

De asemenea, un alt efect negativ este laringita chimică, care apare atunci când substanțele chimice inhalate în timpul vaping-ului irită și inflamează mucoasa laringelui. ”Această afecțiune poate determina o senzație de arsură în gât, răgușeală și dificultăți în vorbire”, atrage atenția dr. Diana Anca Sauciuc.

În plus, mai spune medicul botoșănean, ”vaping-ul poate agrava simptomele astmului, cauzând dificultăți respiratorii, tuse și senzație de sufocare. Aceste efecte pot fi deosebit de problematice pentru persoanele cu astm preexistent”.

Însă asta nu e tot. Vaping-ul poate avea consecințe negative și asupra sănătății generale. Substanțele chimice prezente în lichidele de vapare pot afecta negativ funcționarea sistemului imunitar și pot crește riscul de infecții în organism. De asemenea, există unele dovezi care sugerează că vaping-ul poate contribui la deteriorarea celulelor țesutului pulmonar și la apariția bolilor pulmonare cronice.

”Este important să conștientizăm aceste probleme și să evităm, pe cât posibil, utilizarea dispozitivelor de vaping pentru a proteja sănătatea sistemului respirator și nu numai”, a concluzionat dr. Diana Anca Sauciuc.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

astăzi, 18:16

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

astăzi, 17:29

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

astăzi, 16:57

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...