Mai puțin de un sfert dintre medicii de familie din Botoșani vor să vaccineze împotriva COVID-19

Mai puțin de un sfert dintre medicii de familie activi din județul Botoșani și-au dat acordul să vaccineze împotriva virusului COVID-19 în cadrul cabinetelor individuale pe care le dețin, conform datelor prezentate, marți, în cadrul unei conferințe de presă, de managerul Direcției de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliței.

Potrivit acesteia, 40 de specialiști sunt înscriși pentru a se implica activ în cea de a treia etapă a campaniei naționale de vaccinare. Doi dintre ei activează în municipiul Botoșani, iar ceilalți 38 profesează în zone rurale din județ.

„Ei vor vaccina cu ser AstraZeneca sau Johnson, care au condiții mai puțin sensibile de păstrare, sunt mai puțin pretențioase. Pacienţii care urmează să fie vaccinați la medicul de familie nu se vor programa în platformă”, a precizat Adăscăliței.

Conform statisticii DSP, în județul Botoșani profesează 166 de medici de familie, dintre care aproximativ jumătate au cabinete deschise în orașe.

În baza unui contract încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate, un medic de familie va încasa 100 de lei pe oră în timpul dedicat vaccinării, dar vor fi plătiți și pentru informarea pacienților, programarea lor pe platforma de vaccinare, monitorizarea, raportarea și tratarea eventualelor reacții adverse, servicii din urmă remunerate cu sume între 30 și 50 de lei per pacient.

 

Spune-ne opinia ta