Plenul Senatului a adoptat luni, cu 99 de voturi "pentru" si o abtinere, proiectul de lege al Guvernului privind vaccinarea obligatorie, potrivit careia sanctiunile pentru parintii care refuza vaccinarea copiilor pot merge de la avertisment si pana la amenzi de 10.000 de lei.
Singura modificare notabila fata de varianta trimisa de Guvern a fost eliminarea prevederii ca legea vaccinarii sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2018, fara a se prevedea insa o alta data.
Senatul este prima camera sesizata in acest caz, urmand ca forul decizional sa fie Camera Deputatilor.
Proiectul Legii vaccinarii prevede ca, in cazul vaccinurilor obligatorii, consimtamantul pentru imunizare se prezuma ca fiind dat, iar sanctiunile pentru parintii care refuza vaccinarea copiilor merg de la avertisment si pana la amenzi de 10.000 de lei.
La inscrierea in unitatile de invatamant va fi solicitata o adeverinta care sa ateste efectuarea vaccinurilor, iar in cazul in care schema nu este completa, este obligatoriu ca in maximum un an copiii sa fie imunizati. Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea in colectivitate a copiilor sunt cele impotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.
In cazul in care vaccinarile obligatorii nu au fost efectuate, persoana responsabila are obligatia prezentarii, pana la intrarea in colectivitate, a unuia dintre urmatoarele documente eliberate de catre Comisia Judeteana de Vaccinare sau a Municipiului Bucuresti: calendarul de recuperare pentru antigenele vaccinale obligatorii sau adeverinta contraindicatiilor medicale definitive pentru anumite vaccinari. Daca nu este prezentat unul dintre aceste documente, unitatea de invatamant are obligatia de a sesiza Comisia Judeteana de Vaccinare sau a Municipiului Bucuresti in termen de maximum 30 de zile de la data intrarii in colectivitate.
"In cazul prezentarii unui calendar de recuperare a antigenelor vaccinale obligatorii, schema de vaccinare propusa trebuie sa fie completata in termen de un an de la data admiterii in colectivitate", se arata in proiect.
Parintii sau alti reprezentanti legali care nu prezinta copiii la vaccinare sau care refuza imunizarea acestora vor fi convocati, in vederea consilierii, la Comisiile judetene de vaccinare sau la Comisia de Vaccinare a Municipiului Bucuresti. Convocarea se face in baza sesizarii furnizorilor de servicii medicale de vaccinare, a DSP sau a colectivitatilor de invatamant, respectiv sesizari din sistemul de protectie a drepturilor copilului.
Comisiile de vaccinare iau in evidenta copilul nevaccinat, consiliaza cel putin o data la 3 luni parintii sau ceilalti reprezentanti legali ai minorilor care trebuie vaccinati, pana la acceptarea planului de recuperare. De asemenea, stabilesc un plan de recuperare pentru antigenele obligatorii posibil a fi administrate in conformitate cu varsta si monitorizeaza cazul pana la administrarea tuturor vaccinurilor corespunzatoare varstei.
Ziare.com