Legea care introduce vaccinarea obligatorie, discutată în Parlament cu uşile închise

Legea care introduce vaccinarea obligatorie este discutată astăzi în comisia de sănătate din Parlament într-o şedinţă cu uşile închise.

Camera Deputaţilor este for decizional, dar legea este aspru criticată. Antivacciniștii susțin că legea nu are prevăzute excepţii, procedurile de testare nu există iar cuantumul amenzilor este mult prea mare.

Legea care prevede obligativitatea vaccinării este blocată de mai bine de doi ani în comisiile parlamentare de la Camera Deputaților, după ce Senatul a adoptat actul normativ în octombrie 2017.

 

Proiectul a fost inițiat de Guvernul Tudose. Legea care a trecut de senat in 2017 prevede sancţiuni pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor ce pot merge de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei.

Legea prevede că, în cazul vaccinurilor obligatorii, consimţământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat, iar sancţiunile pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor merg de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei.

La înscrierea în unităţile de învăţământ ar urma să fie solicitată o adeverinţă care să ateste efectuarea vaccinurilor, iar în cazul în care schema nu este completă, este obligatoriu ca în maximum un an copiii să fie imunizaţi.

Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...