Laude la adresa personalului din „Mavromati” primite de la un pacient pe adresa spitalului: „S-au aplecat la nivelul meu, situat între viață și moarte și mi-au salvat viața.”

În toată această perioadă în care sunt aruncate cuvinte grele către personalul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani, pe adresa unității spitalicești vine un e-mail de la un pacient care adresează cuvinte de laudă medicilor și asistenților care au avut grijă de el în momentul în care s-a prezentat la spital.

E-mailul este adresat comitetului director al unității sanitare și este semnat de Petru Huțuțui, un botoșănean care s-a aflat „între viață și moarte”.

 

Redăm mai jos e-mail-ul primit pe adresa spitalului:

Către comitetul director al Spitalului de Urgență Mavromati, Botoșani

În atenția doamnei manager general, doamna dr. Monica Adăscăliței

Sunt Petru Huțuțui, din municipiul Botoșani și doresc să vă informez că în luna septembrie, 2022, am fost internat în regim de urgență, în stare gravă la Spitalul Județean Mavromati Botosani, pe care cu demnitate îl coordonați. Am fost preluat de către doamna dr. Diana Al Khazaleh, care s-a deplasat de acasă la Spital și după investigații atente, a stabilit diagnosticul corect, m-a internat, apoi m-a operat de câteva ori cu succes. 

Am stat inclusiv la terapie intensivă, în salon, apoi am fost transferat cu elicopterul la Spitalul Militar de Urgență Carol Davila din București.

Îmi amintesc de comportamentul excepțional al doamnei dr. Diana Al Khazaleh și al echipei dumneaei de medici, asistente și asistenți care s-au ocupat de mine, dintre care ii menționez pe următorii: Ungureanu Dana, Megheș Ramona, Bălan Nicoleta, Alexuc Elena, Vorniceanu Ovidiu, Iacob Mihaela, Simionov Elena, Aionesei Alina, Guriuc Marius, Murariu Lăcrămioara, etc

Au fost medici/asistente, asistenți și de Ia ATI, dintre care menționez doar pe domnul dr. Pulhac împreună cu echipa dumnealui și pe domnul dr. Fetcu împreună cu echipa dumnealui. 

Cu o bunăvoință rar întâlnită, au făcut risipă de răbdare, calm, efort fizic, găsind cele mai bune soluții pentru a mă pune pe picioare și reda familiei mele.

Sunt convins că aveți cunoștință și despre persoane aflate în subordinea dumneavoastră care se comportă neadecvat cu pacienții, dar acestea sunt cazuri izolate...

Amintindu-mi secvențe din timpul internării mele, momente din sala de operație, de la ATI, apoi din timpul petrecut în saloanele din secția de chirurgie plastică, vă relatez următoarele:

În seara de 16 septembrie, doamna doctor Diana Al Khazaleh, împreună cu echipa dumneaei și cea de la ATI, s-au aplecat la nivelul meu, situat între viață și moarte și mi-au salvat viața.

Încrezători, calmi, bine organizați, răbdători și foarte pricepuți, au făcut prioritate suferința mea și din strigătul meu după ajutor, dovedind profesionalism, caracter, muncă intensă, folosind și cuvinte alese.

Acești medici de excepție dedicați profesiei, fac Spitalul de Urgență Mavromati și secția de chirurgie plastică, o unitate medicală cu adevărat de încredere, modernă, de top.

Pentru lupta pe care au dus-o zi și noapte cu scopul de a-mi salva viața, pentru profesionalismul și priceperea lor, pentru dăruirea și afecțiunea pe care mi-au arătat-o, pentru buna îngrijire cu posibilitățile limitate din dotarea spitalului de care am beneficiat, pentru omenia dumnealor, le sunt profund 

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Cred că se poate și la noi, dacă li se creează condiții moderne și optime de muncă.

Dumnealor au devenit a doua familie pentru mine: doctorii, asistentele, asistenții. infirmierele, brancardierii și toți cei care m-au suportat cu nevoile mele.

Acum, doresc ca binecuvântarea Lui Dumnezeu să fie revărsată peste toți cei care mi-au spus cel puțin un cuvânt bun.

Dumnealor toți, sunt Eroii mei cărora Ie datorez respect și, împreună cu familia mea, nu îi voi uita niciodată.

Acutm Ia împlinirea unui an de zile de Ia momentul tragic pentru mine, mă consider NĂSCUT DIN NOU

Cu deosebită considerație,

Petru Huțuțui

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pompierii botoșăneni și-au încheiat misiunea în sprijinul oamenilor din localitatea Broșteni! (Foto)

astăzi, 19:34

Timp de cinci zile, pompierii din Botoșani au evacuat apa și mâlul din 31 de case, anexe și gospodării, au îndepărtat aluviunile de pe străzile Neagra, Mihai Băcescu, Ion Grintescu ...

Durerea unei mame din Botoșani, de ziua gemenilor ei: ”Copiii cu autism nu au prieteni care să îi caute!”

astăzi, 18:25

Astăzi, Adrian și Alexandru împlinesc 19 ani. O zi în care singura fericire le-a fost zâmbetul mamei și tortul dăruit de o vecină. Fără prieteni alături de care să petreacă...

Prof. Ion Neamțu s-a ”întors” acasă, marți va fi condus pe ultimul drum!

astăzi, 17:33

”Fiecare om are în viață dorințe, speranțe, dar și un propriu destin”, scria odinioară prof. Ion Neamțu, cel care și-a împlinit misiunea pe pământ, dar continuă...