Se pare că ultimele date relevă o statistică alarmantă despre medicii români. Fiindcă nu sunt suficienți, au intervenții multe, gărzi epuizante, dar și o teamă că vor da greș, doctorii din România sunt afectați de sindromul burnout, adică epuizare fizică și psihică, neglijarea propriei stări de sănătate, ce poate culmina cu decesul, potrivit stiri.tvr.ro.
Stării de stres i se adaugă oboseala și programul haotic de viață și muncă, situații care duc la epuizare. Acest fapt este confirmat și de către medicii mai în vârstă, care se luptă și ei cu fenomenul, dar care încearcă să țină situația sub control.
Fenomenul de burnout înseamnă epuizarea fizică și psihică și duce, inevitabil, la scăderea perfomanțelor profesionale și crește riscul de eroare medicală. Cei care suferă de acest sindrom au viața afectată pe toate planurile, se luptă cu depresia și anxietatea.
Foarte puțini medici care ajung într-o astfel de situație aleg să apeleze la colegii specialiști psihologi sau psihiatri.
Un studiu al Colegiului Medicilor scoate la lumină faptul că 55 la sută dintre medicii din Capitală suferă de burnout personal, 52 la sută de burnout profesional și 36 dintre aceștia de de burnout legat de interacțiunea cu pacientul. Un sfert din totalul medicilor suferă de toate cele trei tipuri de epuizare.