Oamenii de ştiinţă consideră că schimbări subtile în comportamentul uman şi în abilitatea de a duce la capăt activităţi de rutină ar putea sugera probleme de sănătate.
Nu mai poţi respira când stai întins
Faptul că îţi pierzi răsuflarea când te afli în pat poate fi semnul unor afecţiuni cardiace, chiar dacă în restul timpului nu ai această problemă. Acest lucru apare pentru că sângele care s-a adunat în picioare în timpul zilei se redistribuie şi începe să se strângă în plămâni.
Ortopneea, aşa cum este cunoscută, apare atunci când inima nu pompează sânge în mod corect, “astfel că sângele începe să se adune în inimă şi în plămâni”, explică doctorul John Dearing, chirurg la Spitalul Carrick Glen din Ayr. Potrivit lui John Dearing, pacienţii cu această afecţiune cred de obicei că ea apare doar pentru că nu sunt în formă.
Probleme în activitatea sexuală
Disfuncţia erectilă la bărbaţii sănătoşi ar putea fi un semn timpuriu de avertizare pentru afecţiuni cardiace. Disfuncţia erectilă a fost asociată creşterii cu 37 la sută a riscului de atac de cord şi boli arteriale în cazul bărbaţilor în vârstă de cel puţin 45 de ani, care nu au prezentat în trecut niciun alt caz de afecţiuni cardiace.
Nu te poţi apleca pentru a-ţi atinge degetele de la picioare
Inabilitatea de a-ţi mai atinge degetele de la picioare poate sugera uneori probleme cu inima, deşi cele mai multe persoane afectate de crampe la spate au tendinţa să creadă că au nevoie doar de mişcare şi yoga, este de părere profesorul Kochlar.
Cercetătorii de la Universitatea din Texas şi de la mai multe universităţi japoneze cred că flexibilitatea corpului reflectă flexibilitatea arterelor. Arterele suple lasă sângele să circule liber prin corp, în timp ce arterele fixe obligă inima la eforturi mai mari. De-a lungul timpului, acest lucru ar putea mări riscul de boli cardiace şi de atac de cord.