Intervenție chirurgicală în premieră la Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava

Săptămâna trecută s-a efectuat în premieră la Spitalul Județean din Suceava o nefrolitotomie percutanată într-un singur timp operator la o pacienta de 39 de ani care prezenta colici renale repetitive și hematurie intermitentă, provocate de un calcul renal (bazinetal) de 2,1 cm, pacienta externându-se după 5 zile cu stare generală bună, vindecată.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, această tehnică de extragere a calculilor a mai fost realizată în cadrul unității spitalicești, pe secția de urologie în anii precedenți, dar în mai mulți timpi operatori de către medicii urologi Mardari Bogdan și Jurchis Irimie Ionuț.

 

Prin realizarea acestei tehnici într-un singur timp operator scade numărul zilelor de spitalizare și al procedurilor necesare, creând un confort superior pacientului.

Nefrolitotomia percutanată se efectuează doar în câteva centre universitare și clinici private din România, Spitalul Județean din Suceava beneficiind de aparatura necesara pentru efectuarea unei astfel de intervenții minim invazive.

„Nefrolitotomia percutanată reprezintă o intervenție chirurgicală minim invazivă, începând cu o incizie la piele de 1 - 2 cm, prin care medicul urolog va crea un tunel până în căile renale (bazinet), sub control radiologic și ecografic, ulterior introducând-se prin acest tunel un instrument numit nefroscop, destinat spargerii pietrelor cu diametrul de peste 2 cm situate în rinichi și prin care se pot extrage fragmentele calcare, astfel scutind pacientul de intervenția urologica clasică, reducând durata spitalizării (cicatrice minima 1 - 2 cm, față de incizia clasică de aproximativ 10 cm) și dureri postoperatorii minime. Intervenția se desfășoară sub anestezie generală sau rahidiană. Deși este o intervenție minim invazivă, fiind o operație de amploare, poate atrage după sine și posibile complicații, cele mai redutabile fiind infecția urinară, care necesită antibioterapie și sângerare la nivelul rinichiului, care în proporție de 0,3 % din cazuri poate duce și la extirparea rinichiului”, a declarat doctorul Alexei Filip, medic primar urolog.

Echipa operatorie a fost formată din medicii urologi Filip Alexei, Ilisei Andrei, Mitelea Radu, împreună cu asistentele de bloc operator Bumbu Ioana și Corocaescu Loredana, rahianestezia și monitorizarea funcțiilor vitale fiind asigurate de către medicul ATI Nistor Alina și asistenta Mariana Crihan.

Conducerea Spitalului județean din Suceava și Consiliul Județean vor fi permanent alături de medicii care vor sa facă performanță și vor continua să sprijine evoluția actului medical sucevean prin achiziționarea de echipamente și instruirea personalului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un cartier și 11 localități din Botoșani rămân fără apă, anunță reprezentanții Nova Apaserv!

Monday, 21 September 2026

Echipele Nova Apaserv S.A. intervin astăzi, 21 septembrie 2026, la nivelul sistemului de alimentare cu apă, ca urmare a unei avarii apărute pe conducta din material AZBO, cu diametrul de 250 mm, si...

Zgomotul le face viața un calvar: „Se demolează de la ora 7:00” / Garda de Mediu: „Cetățenii sunt oricum nemulțumiți”

Friday, 18 September 2026

Pe adresa redacției Știri.Botoșani.Ro a venit o plângere formulată în numele mai multor locuitori din Cătămărești-Deal, comuna Mihai Eminescu, chiar în apropiere de municipiu...

Probleme cu apa într-un sat din Botoșani, locuitorii se plâng că nimeni nu-i bagă în seamă. Primar: „Suntem cu mâinile și picioarele legate” (Foto)

Thursday, 17 September 2026

După o vară extrem de călduroasă și secetoasă, într-un sat din Botoșani apa curge necontenit prin mijlocul drumului de zile bune. Locuitorii susțin că de două săptămâni a apăr...