Rata de infectare cu virusul COVID-19 a ajuns la 7,82 cazuri confirmate la mia de locuitori în comuna Sulița, arată datele transmise miercuri de Direcția de Sănătate Publică (DSP).
Potrivit statisticii furnizate de instituție, 96 de persoane din județul Botoșani au fost diagnosticate cu infecție COVID-19, în ultimele 24 de ore. 18 dintre îmbolnăviri reprezintă reinfectări.
În municipiul Botoșani, incidența a crescut la 2,51 cazuri la mia de locuitori, un număr de 296 de persoane fiind diagnosticate cu noul coronavirus.
Alte cinci unități administrativ teritoriale din județ sunt în scenariul epidemiologic „galben”, alături de municipiul reședință: Bucecea (2,04), Cristești (1,86), Ibănești (1,61), Rădăuți-Prut (2,67) și Vlăsinești (2,02).
La nivel județean, raportul este de 1,15 infecții la mia de locuitori. Sunt 530 de cazuri active în teritoriu.