În România, 8 din 10 decesele din spitale puteau fi evitate! Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la decese care nu ar fi trebuit să existe!

România s-a situat în 2016 pe primul loc în Uniunea Europeană la procentajul deceselor care ar fi putut fi evitate, ţinând cont de cunoştinţele şi tehnologia medicală, cu 80,1% din total, faţă de o medie de 68% în UE, arată datele publicate joi de Eurostat.

Potrivit sursei citate, 1,7 milioane de persoane cu vârsta sub 75 de ani au decedat în Uniunea Europeană în anul 2016, din acestea aproximativ 1,2 milioane decese pot fi considerate premature.

 

Bolile de inimă (174.000 decese), cancerul de trahee, bronhii şi plămâni (168.000) şi accidentele vasculare cerebrale (87.000) au fost responsabile pentru mai mult de o treime (37%) din totalul cazurilor de decese care puteau fi evitate.

La nivelul UE, ponderea cazurilor de deces ce puteau fi evitate raportate la numărul total al deceselor a scăzut cu 1,7 puncte procentuale în 2016, comparativ cu 2011, până la 68%.

În România, potrivit Eurostat un număr de 89.301 de cazuri de deces înregistrate în 2016 în rândul persoanelor cu vârsta sub 75 de ani puteau fi evitate. Din numărul total, 53.754 de cazuri de deces (sau 48,2%) puteau fi prevenite, iar 35.547 de cazuri (sau 31,9%) puteau fi tratate.

România este pe primul loc în UE când vine vorba de ponderea deceselor în urma unor cauze care puteau fi tratate (31,9%), urmată de Slovacia (30,8%), Lituania (30,1%) şi Malta (30%). La polul opus, ponderea cazurilor care puteau fi tratate dar care s-au soldat cu decese este cea mai mică în Franţa (19,3%) şi Belgia (20,5%).

Potrivit Eurostat, mortalitatea tratabilă se referă la cazurile de deces care ar fi putut fi evitate prin intervenţii medicale la timp şi eficiente, inclusiv prevenţie şi tratament secundar, după declanşarea afecţiunilor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

La 70 de ani, fratele lui Valeriu Iftime este vicecampion european la Alergare Montană: ”Cum am devenit scafandrul cu picioare de... argint”

astăzi, 10:59

Născut pe 2 decembrie 1955, la Zlătunoaia, în județul Botoșani, Dumitru Iftime a absolvit în 1978 Academia Navală „Mircea cel Bătrân", în Constanța, oraș und...

Două firme din Botoșani, cu angajați străini, controlate de polițiști. Rezultatul: fără nereguli constatate! (Foto)

astăzi, 10:07

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de ...

Adolescenți filmați în timp ce aruncă cu pietre și fac scandal în Centrul Vechi, polițiștii s-au autosesizat!

astăzi, 09:14

Mai mulți adolescenți au fost filmați, seara trecută, cum aruncă pietre și fac scandal în Centrul Istoric al municipiului Botoșani. Imaginile au fost făcute publice pe rețelele de so...