În liniște, numărul persoanelor în izolare la domiciliu în România a crescut față de ieri cu peste 450. Peste 10.000 stau închiși în casă

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat în această dimineață că la nivel național sunt în carantină instituționalizată 35 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus), iar alte 10094 persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

Ieri, Grupul de Comunicare Strategică anunța că 9639 persoane erau monitorizate la domiciliu, ceea ce înseamnă că față de ziua de ieri, numărul persoanelor care sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală a crescut cu 455 de persoane.

 

Pe teritoriul României au fost confirmate 4 cazuri de infectare cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Un pacient, primul depistat pe teritoriul țării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieșit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat ieri, 3 martie.

Ceilalți trei pacienți sunt internați la Cluj-Napoca și Timișoara, toți trei având o stare generală bună.

În cursul zilei de ieri, 3 martie, au fost înregistrate 67 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 977 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (431)

astăzi, 09:18

CITIND REVISTA „SCÂRȚ”  NR. 37 Am primit revista „Scârț” nr. 37 (octombrie 2026), o revistă de literatură, umor și bună dispoziție care apare sub egi...