Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Botoșani se află într-o perioadă de îmbunătățiri substanțiale în ceea ce privește dotarea, dar și reabilitarea interioară a clădirii. Personalul medical se arată mulțumit, subliniind că, spre deosebire de anumite perioade din trecut, instituției îi sunt puse la dispoziție cele necesare pentru buna funcționare.
Miercuri dimineață, patru imprimante de coduri de bare au fost recepționate la Secția de Pediatrie, fapt confirmat de coordonatorul acestuia, Aurel Tinca.
"Este o măsură extraordinar de bună, e minunată, pot spune. În sfârșit, nu mai stăm să scriem zeci de nume și de prenume pe fiecare fiolă. Vă dați seama ce chin e să scrii pe eprubetele astea mici. Acum scanăm, ca pe codul unui produs din magazin, și știm exact ce și cui predăm", spune Elena Șuleap, asistent-șef în cadrul instituției.
Conform spuselor acesteia, în aceste zile, au fost depuse referate pentru dotări "care vor fi sigur aprobate".
Dintre cele mai așteptate schimbări, este mutarea biroului de internare la parterul clădirii de la intrare. Ușa principală va fi înlocuită de una culisantă, confom spuselor personalului.