In perioadele caniculare, cu temperaturi mari si disconfort termic ridicat, o simpla plimbare prin parc poate avea efecte negative asupra starii de sanatate a persoanelor cu probleme cardiovasculare.
Cand temperaturile trec constant de 34-35 de grade Celsius, fiind depasit pragul de canicula, organismul transpira pentru a se raci. Acest lucru inseamna pierderea unei cantitati mai mari de lichide din organism decat in mod obisnuit. Deshidratarea determina scaderea tensiunii arteriale si poate creste in schimb ritmul cardiac, ne atenționează sfatulmedicului.ro.
De asemenea, persoanele hipotensive se pot confrunta cu agravarea simptomelor in perioadele caniculare. La temperaturi ridicate, vasele de sange se dilata, iar presiunea sangelui si irigarea creierului scad.
Efectele caniculei asupra bolilor cardiovasculare
Angina - din cauza cresterii consumului de oxigen in muschiul cardiac, la temperaturi ridicate pot aparea crize de angina. Aceste intensificari ale simptomelor anginei apar ca urmare a cresterii gradului de efort pe care organismul il depune in zilele cu temperaturi ridicate. Aceste episoade cedeaza in repaos sau la administrarea de nitroglicerina sublingual.
Insuficienta cardiaca - inima persoanelor diagnosticate cu insuficienta cardiaca nu este capabila sa pompeze suficient de mult sange pentru a mentine temperatura corpului scazuta si tensiunea arteriala suficient de ridicata. Ca urmare, organismul se poate supraincalzi, iar rezultatul poate fi fatal.
Accident vascular - pierderea unei cantitati prea mari de lichide din organism duce la deshidratare. Ca urmare, sangele devine mai vascos si creste riscul formarii de trombi, care provoaca ischemie. Pe de alta parte, caldura extrema provoaca un stres organismului si duce la cresterea tensiunii arteriale, care poate slabi pana la rupere vasele bolnave.
Simptome
- dispnee;
- tahicardie;
- ameteli si greturi;
- palpitatii;
- lesin;
- spasmofilie;
- angina pectorala;
- dureri de cap;
- slabiciune;
- urina inchisa la culoare.
Recomandari pentru cardiaci
- Sa se hidrateze consumand multa apa sau orice alte bauturi neindulcite. Persoanele carora li s-a recomandat sa limiteze aportul de lichide din motive medicale trebuie sa discute cu medicul curant.
- Sa limiteze cat mai mult consumul de bauturi alcoolice si de cofeina. Bauturile pe baza de cofeina determina pierderea de lichid din organism, ducand la deshidratare.
- Sa consume alimente reci, in special salate si fructe cu continut ridicat de apa.
- Sa asigure o temperatura optima in locuinta. Temperatura recomandata este de 22-24 de grade Celsius. In timpul zilei, sa mentina ferestrele inchise, iar seara, cand temperaturile se diminueaza, sa ventileze incaperile.
- Sa nu se expuna in bataia directa a razelor solare, sa aleaga zonele umbrite atunci cand se deplaseaza si sa evite sa iasa din casa in intervalul 11:00-15:00.
- Sa poarte haine lejere, din bumbac si sa aiba mereu capul acoperit cu o palarie.
- Sa poarte incaltaminte care sa asigure ventilatia si sosete care resping transpiratia.
- Sa limiteze la maximum nivelul de efort si sa faca pauze regulate.
Citeste si Marțea neagră la Botoșani: Cinci oameni au murit din cauza afecțiunilor cardiace!