Gluma ca gluma, conţine şi un strop de realitate, dar peste toate, mămicile trebuie să supravegheze ce înghit copiii lor. Şi asta pentru că sunt boli care îşi fac loc nu doar în organismul micuţului, ci ajung să afecteze întreaga familie. De exemplu, lamblia (Giardia lamblia) este un parazit microscopic care poate supravieţui şi se poate reproduce în intestinul uman. După ce nimereşte în intestinul uman, lamblia produce iritaţii şi inflamaţii ale mucoasei acestuia şi perturbă procesul digestiv.
Boala provocată de acest parazit este lambliaza sau giardiaza, iar această afecţiune este mult mai frecventă la copii decât la adulţi. Sursa de infecţie cu giardia lamblia sunt oamenii infectaţi cu acest parazit. În intestinele persoanelor infectate, paraziţii adulţi se acoperă cu un înveliş dur şi se transformă în aşa-numitele chisturi, care se elimină în afara organismului prin fecale.
Chisturile giardia lamblia sunt foarte rezistente la influenţele externe şi pot supravieţui, o lungă perioadă de timp, în mediul înconjurător. Conform unor cercetări recente, în lume, sunt infectaţi de giardiază aproximativ 20% dintre copiii sub 10 ani. Răspândirea giardiazei (lambliazei) în rândul adulţilor şi copiilor este în medie de 2-5%.
Medicul pediatru Aurel Tinca, şeful Secţiei de Pediatrie din Spitalul Judeţean Mavromati, ne oferă amănunte despre giardiază.

În cele mai multe cazuri, infecţia cu giardia nu se manifestă prin niciun simptom şi dispare de la sine, fără tratament, în câteva săptămâni sau în câteva luni. Mai rar, infecţia cu Giardia conduce la dezvoltarea giardiazei (lambliazei), care se caracterizează prin afectarea îndelungată a sistemului digestiv şi a altor sisteme. Primele simptome ale giardiazei pot să apară după una sau două săptămâni de la infectare, timp în care paraziţii reuşesc să se înmulţească şi să afecteze funcţionarea intestinului. Giardia lamblia afectează, în principal, intestinul subţire în care se produce digestia şi absorbţia alimentelor. Din acest motiv, fără tratament adecvat, giardiaza poate conduce la malnutriţie severă. Mai puţin frecvent, giardia colonizează ductul biliar şi poate provoca leziuni grave ale ficatului.

În concluzie, subliniază medicul Aurel Tinca, giardiaza este o boală care se poae trata cu succes dar mai important este că se poate preveni prin menţinerea unui mediu de viaţă igienic.