Prima lună de viaţă, bebeluşul o petrece mai mult dormind, cu scurte perioade în care este treaz şi în care trebuie alimentat şi schimbat. În acele scurte momente când este treaz, mămicile trebuie să fie atente la modul de interacţiune a copilului cu mediul său înconjurător. Când este dezbrăcat, trebuie examinat cu atenţie modul în care bebeluşul îşi mişcă segmentele corpului, astfel că acestea trebuie să fie simetrice şi de o amplitudine progresiv crescătoare.
Apoi, la o lună, tonusul muscular este mai mare, mai accentuat, copilul tresare dacă aude un zgomot puternic în jurul său, iar la 2 luni, bebeluşul zâmbeşte, gângureşte, priveşte pentru câteva secunde o jucărie. La 3 luni, copilul îşi susţine capul, un semn foarte important pentru dezvoltarea motorie, iar la 4 luni poate întinde mâna după diverse obiecte şi stă sprijinit în şezut pentru scurt timp. La 6 luni, copilul se întoarce de pe spate pe abdomen, stă mult timp sprijinit în şezut, în timp ce la 7 luni, stă în şezut nesprijinit pentru scurt timp.
La 8 luni, se întoarce de pe spate pe abdomen şi invers, stă în picioare, sprijinindu-se de obiectele din jur, la 9 luni se ridică singur în picioare şi face paşi laterali în pătuţ iar la 10 luni, merge "în patru labe" şi cu premergătorul. Dacă, în funcţie de acest calendar, mămicile semnalează o întârziere, trebuie să contacteze medicul de familie care o va direcţiona spre un specialist în neurologie pediatrică, deoarece copilul ar putea suferi o întârziere neuromotorie.
Medicul neurolog pediatru Florina Carpinschi de la Centrul de Sănătate Mintală- copii a Spitalului Judeţean Mavromati spune că această întârziere neuromotorie poate apărea fie în boli de neuron motor central, fie în boli de neuron motor periferic, în afecţiuni genetice sau în boli metabolice.
"Important e să fie recunoscută de medicul de familie şi îndrumat spre Neurologie Pediatrică şi evaluată multidisciplinar. Se manifestă printr-o dobândire a achiziţiilor normale neuromotorii, musculatura vertebrală şi membre, la un moment mai târziu decât cel normal. De exemplu, dacă micuţul ţine capul mai târziu de trei luni sau variază în funcţie de fiecare copil. Dacă ţine capul la patru luni, poate să fie o întârziere şi nimic altceva. Dacă stă în şezut după şapte- opt luni, dacă merge mai târziu. Sunt variaţii individuale. Repet însă- întârzierea trebuie să fie observată precoce, iar mamele cu cât sunt mai grijulii şi alertează medicul de familie cu atât mai bine. Întârzierea neuromotorie asociază însă deficite senzoriale, tulburări mai mici sau mari de deglutiţie, de tonus muscular, tulburări trofice, de stabilitate osteo-articulară. De aceea este nevoie de o evaluare multidisciplinară, pentru că întârzierea poate afecta de la creier la muşchi, organe interne şi sunt boli genetice, cromozomiale care implică şi astfel de lucruri- o trisomie Down, sau o trisomie Edwards- avem chiar cazuri şi poate ajunge chiar la boli cardiace", spune medicul Florina Carpinschi.Specialistul militează pentru o legătură strânsă între mamă şi medic de familie, pentru ca micuţul să fie direcţionat cât mai repede către medicul specialist.
"Dacă depăşeşte doi ani, deja e târziu. Dacă vine o mamă cu copilul de patru luni şi ne spune că nu e mulţumită, e cel mai bine şi putem să vedem exact despre ce este vorba. Poate să nu fie nimic!", adaugă Florina Carpinschi.
La fel de important este însă faptul că mămica unui "pui" cu întârziere neuromotorie nu trebuie să-şi reproşeze starea copilului, decât în cazul în care în timpul sarcinii nu a respectat normele de bun- simţ ale sănătăţii gravidei.
"Sarcina trebuie urmărită de la bun început pentru că sunt afecţiuni ale mamei sau unele boli care ar putea afecta bebeluşul. Nu putem da vina pe mame, cu siguranţă, însă sarcina trebuie urmărită. Sunt de exemplu mame cu trombofilie, care urmează un tratament care să afecteze uşor copilul. E clar că nu e vina mamei, dar sunt şi astfel de condiţii. Dacă copilul este evaluat de la început, se pot preîntâmpina multe. Prima lună de viaţă este esenţială, iar felul în care este evaluat de neonatolog, adaptarea lui la naştere, dacă de exemplu mama are tensiunea arterială mărită, dacă are mama diabet, epilepsie, dar are tratament cu anumite substanţe, atunci într-adevăr riscul pentru făt e mare. Dar sunt şi cazuri fericite!", adaugă medicul neurolog.După diagnosticare, copilul intră într-un program specializat şi individualizat de recuperare, poate poate avea o durată variabilă.
"Sunt cazuri în care recuperarea poate dura toată viaţa, dar poate să dureze şi în jur de şase luni- un an, dacă copilul este preluat repede. Nu există un termen. Şi dacă se termină recuperarea şi funcţia motorie este reluată, copilul tot trebuie urmărit. Există cazuri fericite, în care recuperarea a mers bine. Copilul are acum în jur de 9 ani, cu o evoluţie lent favorabilă, nu poate fi o recuperare 100% ci suficient cât să conteze. Se pot juca, pot ameliora funcţia motorie, pot merge şi se pot integra", subliniază neurologul Florina Carpinschi.
