Fata care a căzut de la etajul patru al unui bloc din Botoșani este în stare gravă: "Prognosticul este unul rezervat", spun medicii din Iași!

O fată în vârstă de 12 ani a ajuns duminică noaptea în stare critică la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi după ce în cursul serii respective a căzut de la etajul IV al blocului în care locuia. În cădere, aceasta a suferit multiple traumatisme care îi pun viaţa în pericol, aterizând pe o bucată de beton.

Deşi incidentul s-a produs în cursul serii, aceasta a fost transportată la o unitate medicală din Botoşani, oraşul în care fata locuieşte împreună cu familia ei, iar ulterior, după ce a fost stabilizată şi investigată de medicii urgentişti botoşăneni, a fost transportată la Iaşi, unde a ajuns la ora 4.34. Potrivit Ziarul de Iasi, fata era însoţită şi de către părinţii săi, aceştia fiind cei care au au alertat echipajele medicale să intervină la faţa locului.

„Este vorba despre un politraumatism prin cădere de la înălţime, de la etajul patru al unui bloc, probabil o tentativă de suicid, în urma căreia a suferit multiple traumatisme la nivelul capului, fracturi multiple la nivelul masivului facial, fractură de femur, de bazin. Este internată la Anestezie şi Terapie Intensivă, unde va avea nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale de specialitate. Pentru că vorbim despre un politraumatism, prognosticul este unul rezervat“, a precizat pentru Ziarul de Iasi dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU şi purtător de cuvânt de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI