Eduardt Cozminschi, președintele ANPC: 31 de milioane de măşti au fost retrase temporar de la comercializare

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a retras de la comercializare peste 31 de milioane de măşti de protecţie, în urma controalelor realizate la nivel naţional pe piaţa acestor produse, a anunţat joi, preşedintele instituţiei, Eduardt Cozminschi, într-o conferinţă de presă.

Şeful ANPC a menţionat că cele peste 31 de milioane de măşti au fost retrase de la comercializare până la remedierea deficienţelor, iar alte 90.000 de măşti au fost retrase definitiv în urma deficienţelor constatate.

 

“În urma controalelor pe care le-am efectuat, tot timpul am încercat să mergem pe trasabilitatea produsului. Acest lucru ne-a dus la importatori şi la producători. În ultima perioadă au fost efectuate controale având ca obiect măştile de protecţie şi măştile medicale la 504 operatori economici, iar produsele controlate au fost în valoare de 3.650.000 de lei. În urma abaterilor constatate, au fost retrase temporar de la comercializare peste 31 de milioane de bucăţi măşti până la remedierea deficienţelor constatate, şi de asemenea au fost retrase definitiv de la comercializare ca necorespunzătoare aproximativ 90.000 de măşti. În urma acestor abateri au fost aplicate nu mai puţin de 286 de sancţiuni, în valoare de 1.750.000 de lei şi de asemeni au fost aplicate 114 avertismente în condiţiile în care erau doar abateri de la informare, deci am mers pe Legea Prevenţiei”, a afirmat Eduardt Cozminschi.

Acesta a explicat că una dintre abaterile constatate în ceea ce priveşte comercializarea măştilor a fost lipsa marcajului ‘CE’ – certificat de conformitate agreat de Uniunea Europeană.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Reforma administrativă: 429 de localități mici din România dispar în forma actuală!

astăzi, 19:12

Planul vizează în primă fază comasarea voluntară a celor 429 de localități din România cu mai puțin de 1.500 de locuitori. Primăriile care acceptă unificarea vor primi stimulente ...

Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă

astăzi, 18:14

Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...

Botoșani: 15 note de 10 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct, doi candidați respinși!

astăzi, 16:26

La nivelul județului Botoșani, proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat s-...