Două asistente din Botoșani cercetate penal. Una a revenit dintr-o zonă de risc din străinătate, apoi a participat la un congres de medicină

O asistenă de pe o secţie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Botoșani s-a întors, la mijlocul lunii martie, din străinătate, unde a fost în vizită la copii. La întoarcere, femeia ar fi trebuit să stea în autoizolare la domiciliu, aşa cum prevedeau normele de atunci, impuse de Ministerul Săntătăţii pentru ţări cu peste 500 de îmbolnăviri de covid19. Aceasta nu numai că nu a stat acasă, însă a ales să participe şi la un congres de medicină, care a avut loc în Iaşi câteva zile mai târziu.

 

Aceasta a fost însă „raportată” de unul dintre colegii ei, astfel că Direcția de Sănătate Publică a aflat de gestul ei, iar Poliţia a deschis un dosar penal pentru că nu a respectat nomele impuse.

Aproape în aceeaşi perioadă, o altă asistentă, dar de la Dorohoi, nu le-a spus celor de la DSP că fiul ei se întorsese dintr-o ţară care presupunea automat şi autoizolarea la domiciliu, atât a fiului, cât şi a acesteia, care a luat contact cu el, locuind cu el în casă. Aceasta a continuat să meargă la muncă, la spital, printre bolnavi. În cele din urmă, un coleg al asistentei a raportat situaţia la DSP, astfel că Poliţia a intrat pe fir, întocmind şi în acest sens un dosar penal.

Cele două asistente sunt acum în atenţia organelor de anchetă, pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”.

Menționăm, însă, că presiunea pusă pe cadrele medicale este enormă, în această perioadă, acestea  depunând eforturi însemnate pentru tratarea pacienților, iar cercetările demarate de către polițiști și procurori cu privire la abateri ale unor angajați din sistemul sanitar îngreunează cu mult inclusiv munca personalului care nu are nicio legătură cu faptele izolate ale colegilor anchetați.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...