Depresia la proaspetele mămici, îngrijorătoare pentru medicii din Botoșani. „Ne este frică să nu se întâmple ceva cu nou născutul...”

Și pentru această afecțiune există măsuri de prevenție pe care specialiștii, dar și aparținătorii trebuie să le aibă în vedere.

Depresia la proaspetele mămici, îngrijorătoare pentru medicii din Botoșani. „Ne este frică să nu se întâmple ceva cu nou născutul...”

   Foto: Școala Pacienților

Depresia postnatală a început să fie destul de frecventă în ultima perioadă, iar acest lucru îi îngrijorează pe medicii din Botoșani, care se tem ca nou-născutul să nu pățească ceva.

Potrivit medicului Carmen Zaboloteanu, șefa Secției de Neonatologie din cadrul Maternității din Botoșani, în prima jumătate din anul 2023 au fost efectuate aproximativ 700 de consultații de către psihologul secției.

De aceste consultații nu au beneficiat doar prospetele mămici, ci și aparținătorii lor, adică tații bebelușilor.

 

„La nivelul secției avem o doamnă psiholog, care a efectuat un număr de 683 de consultații. În mare parte la gravide, mame care au născut, dar au fost și cazuri în care au fost consultați și aparținătorii, adică țații. Se încearcă depistarea precoce a depresiei neonatale și luarea măsurilor inițiale, doar că perioada de spitalizare la o gravidă, lehuză, fără probleme, fiind scurtă, manifestările depresiei neonatale, materne, la naștere, pot apărea în primele șapte zile. Acest consult efectuat la naștere poate să nu surprindă primele manifestări ale unei depresii ale proaspetei mămici. Primele zile sunt ciudate, au manifestări diferite, încerci să le descoperi dacă sunt depresii sau manifestări normale a stării post naștere”, a declarat dr. Carmen Zaboloteanu, șefa Secției de Neonatologie din cadrul Maternității din Botoșani.

Deși nu au avut parte de cazuri deosebite, medicii se tem ca bebelușii să nu pățească ceva.

„Nu am avut cazuri deosebite, nu am avut gravide sau lehuze care să manifeste anumite comportamente periculoase. Ne este frică să nu se întâmple ceva cu nou născutul și astfel suntem atente la modul cum îngrijește și cum prezintă atașament față de copil”, a adăugat dr. Carmen Zaboloteanu.

Susținerea partenerului este foarte importantă pentru proaspetele mămici

Doctor Bogdan Pârvu, medic psihiatru în cadrul Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani spune că acest tip de depresie este destul de frecventă în ultima perioadă. De asemenea, medicul mai spune și că implicarea aparținătorilor joacă un rol important în gestionarea acestei afecțiuni.

„Și depresia postnatală este destul de frecventă, mai ales în ultima perioadă. Apare la femei după ce au născut, pentru că ele se confruntă cu o noutate în viața lor și contează aici foarte mult susținerea partenerului. Și cu aparținătorii trebuie dusă muncă de lămurire, să se facă ședințe de consiliere, de psihoterapie. Aparținătorii trebuie să le fie alături, să discute mult mai mult cu ele și trebuie să înțeleagă că femeia are nevoie de un sprijin mare. A intervenit o noutate în viața ei, trebuie să fie mai mult înțeleasă”, a declarat dr. Bogdan Pârvu, medic psihiatru.

Aspectul care îi pune pe medicii din Botoșani în gardă este faptul că, în orice moment se poate ajunge la suicid.

„De la orice depresie se poate ajunge la suicid dacă nu sunt luate aceste măsuri. Asta ne îngrijorează cel mai mult. Știți că suicidul este singura moarte care poate fi prevenită”, a completat cadrul medical.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...

Ce spune un director de școală din Botoșani despre uniformele elevilor: „A fost un chin” / „Cred în această măsură” (Video)

Tuesday, 13 October 2026

Pe 21 septembrie 2026, Senatul a adoptat proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. După acest moment, pe 28 septe...