Cum vă daţi seama că persoana de lângă dumneavoastră suferă de depresie

Ne trezim dimineața pe întuneric și tot pe întuneric ne întoarcem acasă, după o zi de muncă. Soarele își face simțită prezența tot mai rar, iar noi tânjim în continuare după vremea însorită de vară. Zilele sunt mai scurte, cu lumină slabă, și avem din ce în ce mai puțin chef de ieșit la plimbări. În plus, se apropie sărbătorile și vine vremea bilanțului de peste an...

Acesta este, în mare, tabloul sufletesc al majorității dintre noi în luna decembrie. Dar, v-ați întrebat de ce persoana de lângă dumneavoastră este mult mai afectată în această perioadă? „Unii dintre noi pur și simplu nu au structura necesară pentru a înfrunta intrarea în anotimpul rece și încetul cu încetul cad într-o stare cenușie și pesimistă, pe care noi, specialiștii, o numim depresie. În forma ei cea mai ușoară, cu simptomele ușor depresive enumerate mai sus, această stare poartă numele de tulburare afectivă sezonieră sau, mai bine spus, depresie sezonieră”, declară dr. Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.

Dar, cum ne dăm seama, totuși, că persoana de lângă noi suferă de depresie? „Simptomele depresiei sunt obiectivate printr-o dispoziție manifestată prin disperare sau printr-o senzație de vid interior, o lipsă de reactivitate la stimulii de obicei plăcuți, însoțită de o stare de agitație sau chiar de o lentoare psihomotorie. În plus, trezirea matinală este cu cel puțin două ore mai devreme decât ora obișnuită de trezire, iar pe timpul zilei se remarcă o poftă de mâncare scăzută, urmată de o scădere în greutate. Sentimentele de vinovăție excesive își fac apariția odată cu toate semnele enumerate, fără a avea vreun motiv bine întemeiat. Toate acestea sunt acompaniate în cele mai multe cazuri de un disconfort anxios manifestat printr-un sentiment continuu de stat ca pe ghimpi și o neliniște permanentă, având teama că se poate întâmpla ceva rău. Deficitul de concentrare din cauza îngrijorării permanente și sentimentul de pierdere a autocontrolului complică și mai mult situația celui afectat”, explică dr. Cozmin Mihai.

Depresia sezonieră îmbracă o simptomatologie mai severă dacă nu se iau la timp măsuri terapeutice.

Printre cauzele incriminate pentru aşa-numita depresie de iarnă se află insuficiența luminii naturale. „Din cauza faptului că organismul uman beneficiază de o cantitate redusă de lumină naturală, creşte sinteza de melatonină, hormon responsabil de apariţia stării de somnolenţă cu care ne putem confrunta în această perioadă”, mai spune medicul psihiatru de la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi. De asemenea, răcirea vremii și trecerea la ora de iarnă sunt cauze ale acestei îmbolnăviri. „Tot în anotimpul rece s-a observat și scăderea nivelului de serotonină în organism”, explică dr. Cozmin Mihai.

Începând cu fototerapia, în forma cea mai ușoară de depresie, și ajungând până la tratamentul psihofarmacologic, în forma severă, depresia trebuie tratată pentru a nu complica şi mai mult situația celui care o experimentează.

„Prin semnele enumerate mai sus vă puteți da seama de starea în care se găsește persoana de lângă dumneavoastră. Nu ezitați să îi oferiți ajutorul și să îl îndreptați către un medic psihiatru. Cu ajutorul specialistului, îşi va recăpata starea de bine şi va reîntâlni razele soarelui!”, cncluzionează dr. Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COSR a dat-o în judecată pe Elisabeta Lipă, dar a revenit cu un comunicat în care aproape că-și prezintă scuze!

Tuesday, 20 October 2026

În urma controlului Curții de Conturi, când s-a verificat inclusiv modul în care unele federații sportive au acordat premieri după ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, T...

Reforma administrativă: 429 de localități mici din România dispar în forma actuală!

Tuesday, 20 October 2026

Planul vizează în primă fază comasarea voluntară a celor 429 de localități din România cu mai puțin de 1.500 de locuitori. Primăriile care acceptă unificarea vor primi stimulente ...

Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă

Tuesday, 20 October 2026

Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...