Cum se scoate o căpușă din piele și ce greșeală trebuie evitată

Mare atenție la căpușe, atrag atenția medicii. Insectele care pot fi extrem de periculoase trăiesc în zonele verzi, în iarbă, în copaci, în arbuști. Pentru a evita mușcăturile, ar fi bine ca atunci când suntem în parc sau la iarbă verde să purtăm haine care să ne acopere cât mai mult pielea. Însă nici măcar o vestimentație corectă nu oferă garanția protecției, scrie Digi24.ro.

Căpușele pot transmite boli grave precum encefalita căpușei sau boala Lyme. Medicul epidemiolog Emilian Popovici a explicat la Digi24 ce avem de făcut dacă suntem mușcați de o căpușă.

„Căpușele, care sunt niște ectoparaziți (trăiesc pe suprafața pielii oamenilor sau animalelor - n.r.), sunt prezente începând cu sfârșitul primăverii și până la începutul toamnei cam în toate județele țării și în toate zonele țării. Vine vremea frumoasă, nu putem să spunem oamenilor să nu iasă afară din casă din cauza căpușelor, pentru că nu este cazul să dăm asemenea sfaturi, însă se pot lua niște măsuri de de precauție, iar purtatul hainelor de culoare deschisă este indicat atunci când se iese la iarbă verde, pentru că putem să vedem paraziții mai ușor pe aceste haine de culoare deschisă. De asemenea este bine ca să se poarte, chiar dacă este cald, pantaloni lungi, cămăși cu mânecă lungă, încălțări adecvate. După ce am ieșit la iarbă verde este indicat să facem un duș. De ce? Pentru că îndepărtăm prin duș paraziții care eventual nu au intrat în piele și în același timp putem face o inspecție a corpului”, a precizat medicul Emilian Popovici.

Cum îți dai seama că ai o căpușă în piele și ce e de făcut

Deci, după ce am inspectat hainele, facem o inspecție a corpului și bineînțeles că dacă vedem că a apărut o „aluniță” unde nu aveam până atunci această aluniță ne gândim că poate să fie o căpușă și atunci, sigur că putem să luăm al doilea rând de măsuri și anume, să ne eliberăm de acest ectoparazit. Cum se face acest lucru?

Nu este foarte complicat. Sigur că dacă avem posibilitatea de a ne adresa unui serviciu medical, ne adresăm unui serviciu medical, iar un cadru medical - fie cadru mediu, fie medic - are și o pensă, cu care să poată să extragă căpușa și știe și tehnica pe care trebuie să o folosească.

Dacă nu avem însă această posibilitate, atunci tot cu o pensetă - nu trebuie să fie una foarte specială - putem să prindem corpul căpușei care este deasupra tegumentului, cât mai aproape de tegument, și apoi prin rotire în sensul invers acelor de ceasornic să o rotim până când ea se eliberează. De ce este bună această manevră? Se poate trage ușor și în sus, însă foarte atent pentru a nu rupe corpul căpușei, fiindcă altfel, dacă capul acestui ectoparazit rămâne în piele, se pot provoca infecții locale.

De ce NU este indicat să dai cu spirt înainte de a extrage căpușa

De asemenea, unii recomandă să se dea cu un spirit pe căpușă înainte de a fi extrasă sau cu betadină sau prin încălzire. NU este indicat acest lucru sub nicio formă, pentru că într-adevăr, căpușei nu-i convine dacă pui spirt medicinal pe ea, iar în momentul acela ea poate elibera, printr-un soi de vărsătură, exact acei agenți patogeni pe care nu-i dorim în corpul nostru.

Deci, practic nu punem nimic pe căpușă și nici n-o încălzim, nu-i facem nimic înainte de a o extrage, o extragem și după ce am extras-o, facem dezinfecția locului respectiv cu betadină sau cu spirt medicinal.

Este indicat să luăm medicamente?

Sunt două, să spunem, organizații mari în lume: una care susține utilitatea tratamentului preventiv antibiotic după extragerea căpușei și una care nu susține acest lucru. Noi, aici, susținem utilitatea acestui tratament. Și este simplu: cu doxiciclină de 100 de miligrame. Doxiciclina este o tetraciclină.

Dacă extragerea căpușei se face în primele 72 de ore după ce parazitul a intrat în piele, să spunem așa, atunci este utilă administrarea de doxiciclină 100 de miligrame, 2 capsule, deci practic 200 de miligrame în prima zi și încă 100 de miligrame în ziua a doua.

Nu înseamnă că orice căpușă, dacă ne-a abordat, automat vom face boală Lyme sau encefalită de căpușă sau o febră hemoragică. Dar este bine să ne luăm niște măsuri pentru a nu fi acele cazuri, câte sunt ele, în care pot să apară asemenea boli grave consecutive atacului căpușelor.

Pentru că este un antibiotic, doxicilina nu se eliberează la liber în farmacie, așa că trebuie să ne adresăm medicului pentru rețetă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Gigi Becali l-a sunat pe Valeriu Iftime și i-a propus doi jucători de la FCSB!

Monday, 6 January 2025

Prima mutare a fost să-l dea afară pe Liviu Ciobotariu și să-l aducă în locul său pe Leo Grozavu. Acum, patronul Valeriu Iftime și-a mutat atenția spre transferuri, iar omologul de la FC...

În această seară: Doi tineri răniți într-un accident cu două mașini implicate! (Foto)

Monday, 6 January 2025

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în localitatea Aurel Vlaicu, în această după-amiază. În eveniment au fost impli...

Mii de botoșăneni fără apă în seara de Bobotează!

Monday, 6 January 2025

”Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea fu...