După ce o femeie a născut pe trotuar în fața Spitalului Urziceni, iar alta a fost lăsată, efectiv, să moară pe un pat de spital în Maternitatea Botoșani, incendiul de la Crevedia, produs la sfârșitul lunii august, a apăsat și mai puternic degetul pe o rană care ne doare de mult.
Seria de evenimente în care cetățenii nu s-au putut baza pe stat, când au avut maximă nevoie, a repus pe agenda publică un subiect intens dezbătut în ultimii 20 ani, revitalizat doar în preajma unor tragedii: subfinanțarea investițiilor în sănătate. Tot de curând, sistemul medical a ajuns în vizor și după ce mai multe spitale care nu și-au făcut temele la timp au ratat șansa de a obține fonduri europene nerambursabile pentru consolidări sau renovări.
În tot acest context, e imposibil să nu ne punem o simplă întrebare: de ce nu construim spitale în România?
Nu sunt manageri competenți?
Nu putem să nu amintim situațiile în care managerul de spital e pus pe funcție de un partid politic fără a avea vreun fel de expertiză în domeniu. Cazul lăcătușului mecanic uns șef de spital la Botoșani și demis abia după ce o tragedie a ajuns în spațiul public nu este o excepție.
Chiar mai recent, scandalul mitei de 20.000 de euro primite de directorul adjunct al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București pentru numorea managerului de la Spitalul Colentina a arătat încă o dată vulnerabilitățile acestui proces.
Chiar și când nu se comite o infracțiune pe parcurs, a pune în funcție un om nepotrivit vine la pachet cu lipsă de compentență pe toate planurile, inclusiv în zona de atragere a investițiilor pentru noi construcții, renovări sau consolidări.
Cu toate că s-a încercat o depolitizare a managementului spitalelor în trecut, inițiativa nu a avut succes, fiind contestată vehement de breasla medicală.
S-a revenit foarte rapid la vechiul sistem, bazat pe numiri politice și interimate, cu toate consecințele care decurg de aici: lipsă de coerență, lipsă de interes, lipsă de viziune.
Dacă mare parte din spitalele din România sunt conduse de oameni care au diverse legături cu partidele politice, în țările cu sisteme de sănătate bine puse la punct, modelul este diferit. Acolo, unitățile sanitare sunt administrate de fundații, iar managementul este unul privat.
„Ne-am dori să testăm un altfel de management, fie că e vorba de management de spital, fie că e vorba de management al resursei umane. În străinătate, e invers față de România. Cele care administrează spitalele sunt ONG-urile, în timp ce statul vine cu regulile. Întotdeauna o entitate privată va ști să administreze, pentru că trebuie să vină cu bani”, punctează Oana Gheorghiu, co-fondatoarea Dăruiește Viață.