Copiii preotului din Dorohoi au rezultatele negative la Covid-19. Cazul este însă unul special: demonstrează cum a ajuns toată presa din Botoșani să fie acuzată de Fake-News!

Liderii administrației de stat de la Botoșani au declarat astăzi printr-un comunicat emis de Centrul Județean de Comunicare Botoșani, că Direcția de Sănătate Publică Botoșani infirmă informațiile apărute în spațiul public precum că cei cinci copii ai unui preot din județul Botoșani au fost confirmați pozitivi în urma testării pentru coronavirus.

Centrul Județean de Comunicare Botoșani, care este condus de Prefectura Județului Botoșani, a avut nevoie însă de o zi pentru a infirma această informație.

În schimb, în tot acest timp,  în loc ca instituția să facă încă de ieri o declarație urgentă prin care să lămurească întreaga chestiune, un angajat al Direcției de Sănătate Publică de la Botoșani ataca grosolan toată mass media de la Botoșani în spațiul public cu invective greu de reprodus, acuzând că întreaga presă promovează informații false, fără excepții.

Practic, un angajat al acestei instituții, Direcția de Sănătate Publică de la Botoșani, instituție care refuză sistematic să facă publice la timp informațiile despre evoluția epidemiei Covid-19 din județ, și care nici măcar nu și-a bătut capul să nege informația apărută ieri după amiază, era tocmai cel care acuza presa și întărea ideea că mass- media de la Botoșani este doar un motor de Fake News!

Un joc periculos care duce treptat la decredibilizarea presei ca instituție și la promovarea ideii că România nu mai are presă, ci doar o mașină de fabricat FakeNews, un lucru care folosește doar într-o ecuație de destabilizare a democrației.

Într-un final redăm și comunicatul emis de Centrul Județean de Comunicare Botoșani, semnat de reprezentanții statului român și ai Guvernului din teritoriu.

 “Copiii au fost aduși la spital, fiind contacți direcți ai tatălui, însă rezultatele au ieșit negative pentru toți cinci.

De asemenea, conducerea DSP s-a sesizat în legătură cu reacția nepotrivită din mediul online a unui angajat al instituției.

“Într-adevăr este deplasat comentariul dumnealui. Voi verifica cele declarate și voi lua măsuri. Îmi cer scuze în numele angajatului și vă asigur că pe viitor nu vor mai exista astfel de comentarii din partea unor angajați care sunt în slujba cetățenilor”, a declarat Teodor Ferariu, directorul DSP Botoșani „ se precizează în comunicatul de presă emis astăzi la amiază de Centrul Județean de Comunicare Botoșani, condus de Prefectura Județului Botoșani.

Reamintim că încă înainte de extinderea epidemiei de Covid-19, în timp ce presa atrăgea atenția că este vorba de un virus practic necunoscut și foarte periculos, specialiștii din domeniul sănătății de la Botoșani explicau că nu avem de ce să ne facem griji, ci, dimpotrivă trebuie să stăm liniștiți pentru că e vorba de o gripă absolut normală. Un gest absolut incalificabil care face ca astăzi o mare parte din populație să susțină că acest virus nici măcar nu există, ci este vorba de banala gripă promovată de specialiștii în sănătate publică de la Botoșani.

Iar dacă nu vă amintiți declarațiile specialiștilor de la Botoșani le reamintim noi:

Medic epidemiolog Irina Alecu, DSP Botoșani: “Prin coronavirus trecem în fiecare an”