Controale intensificate în piețe și supermarket-uri în prag de sărbătoare (video)

Autoritățile cu rol de control în domeniul sănătății au intensificat controalele în piețe, supermarket-uri, abatoare, depozite și carmangerii, din județul Botoșani, în perioada premergătoare sărbătorilor Pascale.

Atât inspectorii din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) și cei din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Botoșani, în colaborare, monitorizează situația în domeniul alimentar și sanitar, pentru identificarea posibilelor focare de toxiinfecție alimentară și de boală transmisibilă.

 

„Conform competențelor Ministerului Sănătății, atât în domeniul alimentar, cât și în cel al unităților sanitare, se acționează pentru prevenirea apariției unui focar de toxiinfecție alimentară sau de boală transmisibilă sau a altor posibile incidente asupra sănătății publice. Inspectorii sanitari intervin imediat împreună cu cei de la DSVSA pe domeniul de competență specifice pentru rezolvarea operativă a acestora”, a declarat Monica Adăscăliței, director executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Botoșani.

De asemenea, serviciul de control pe sănătate publică din cadrul DSP desfășoară activități tematice de control, care vizează conformitatea suplimentelor alimentare și ale alimentelor cu adaos de vitamine și minerale.  

„Serviciul de permanență din cadrul Direcției de Sănătate Publică din Botoșani va funcționa 24/24 de ore și orice problemă din punct de vedere medical și pe sănătate publică va fi monitorizată și soluționată de DSP”, a adăugat managerul DSP.

Controalele au fost intensificate și de inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Botoșani, care, în ultima perioadă au desfășurat un număr de 105 controale, care s-au finalizat și cu sancțiuni minore, în valoare de 6.000 de lei.

„Personalul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și-a intensificat activitatea în vederea asigurării controalelor. Acestea au fost intensificate tocmai pentru a preveni ajungerea la vânzare pe piață a unor produse care pot pune sub semnul întrebării sau în pericol sănătatea consumatorului”, a declarat Ovidiu Airimițoaei, directorul adjunct al DSVSA din Botoșani.

Oficialul a mai spus că „prin atribuțiile DSVSA și ale personalului urmărim starea de sănătate a animalelor pe tot parcursul anului, deoarece doar de la animale sănătoase putem obține produse sănătoase pentru consum. Însă, cu specificul acestor zile, când produsele de origine animală, cum ar fi mielul, ouăle, produsele lactate, ca și cantități sunt mult crescute, fiind astfel intensificate de noi aceste controale.”

Potrivit directorului adjunct al DSVSA din Botoșani, au fost verificate toate abatoarele, piețele, carmangerii, măcelării și depozitele cu produse de origine animală sau nonanimală. Și, în continuare, vor fi verificate de inspectorii sanitari.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...

Ce spune un director de școală din Botoșani despre uniformele elevilor: „A fost un chin” / „Cred în această măsură” (Video)

Tuesday, 13 October 2026

Pe 21 septembrie 2026, Senatul a adoptat proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. După acest moment, pe 28 septe...