Centrele de vaccinare împotriva infecției cu Covid-19 se închid de la 1 mai. Peste 10.000 de persoane nu și-au ridicat bonurile valorice (video)

Medicul Monica Adăscăliței, manager al Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Botoșani, a anunțat, marți, că de la 1 mai toate centrele de vaccinare împotriva virusului Covid-19, rămase deschise în județ, se vor închide.

În acest sens, cadrul medical a precizat și faptul că peste 10.000 de persoane vaccinate după data de 1 septembrie nu și-au ridicat bonurile valorice.

„Persoanele care nu și-au ridicat aceste bonuri valorice, care s-au vaccinat după 1 septembrie, o mai pot face până pe 1 mai în centrele de vaccinare. Dacă nu le-au luat până acum se pot adresa în cele două centre din municipiul Botoșani și municipiul Dorohoi, pentru a intra în posesia lor. Este vorba de peste 10.000 de tichete”, a declarat Monica Adăscăliței.

Adăscăliței a explicat că această situație s-a creat, deoarece mulți dintre cei imunizați au plecat din țară.

„Este posibil să fie foarte multe persoane care s-au vaccinat și au plecat din țară, iar tichetele pot fi ridicate doar de persoana în cauză, deoarece trebuie să se prezinte cu buletinul”, a adăugat aceasta.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...