Consultaţiile medicale în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii "conexe" necesare actului medical, realizate pe durata stării de urgenţă, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare, prevede decretul prezidenţial privind prelungirea stării de urgenţă emis marţi de preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit sursei citate, în structurile Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii şi unităţilor subordonate, în unităţile sanitare şi în serviciile de asistenţă socială, pentru suplimentarea personalului implicat direct în activităţi destinate prevenirii şi combaterii pandemiei COVID-19 se pot angaja fără concurs, pe durată determinată de 6 luni, personal contractual medical, personal auxiliar, farmacişti, personal de laborator şi alte categorii de personal contractual sau funcţionari publici.
Totodată, actele normative cu valabilitate până la data de 14 aprilie 2020, care privesc acordarea serviciilor medicale, inclusiv îngrijirilor la domiciliu, a medicamentelor, dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum şi a celor privind programele naţionale de sănătate - preventive şi curative îşi prelungesc aplicabilitatea pe durata stării de urgenţă, potrivit Agerpres.
Decretul mai prevede că pe durata stării de urgenţă, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pot fi suspendate/demise din funcţii persoanele cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Sănătăţii sau din unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, precum şi din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale, indiferent de statutul lor.
„Pe durata stării de urgenţă se pot introduce reglementări specifice acestei perioade privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, respectiv pentru certificatele de concediu medical de care beneficiază persoanele asigurate în această perioadă, pentru a evita, pe cât posibil, deplasarea persoanelor şi contactul direct între persoane, în vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu COVID-19", prevede decretul.
De asemenea, pe durata stării de urgenţă, managementul unităţilor sanitare publice civile poate fi asigurat de către personal detaşat din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.
Acelaşi decret prevede că pe durata stării de urgenţă, prin ordin al ministrului Sănătăţii, se stabilesc programele naţionale de sănătate, acţiunile prioritare şi serviciile medicale destinate prevenirii şi combaterii COVID-19, precum şi activităţile prevăzute în programele naţionale care se suspendă sau, după caz, se limitează doar la cele vitale pentru asigurarea stării de sănătate a populaţiei afectate de alte patologii decât COVID-19.
O altă prevedere se referă la autorizarea prescripţiilor de tratamente "off-label" în cazul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, după ce aceste tratamente sunt avizate de către Comisia de politică a medicamentului din cadrul unităţii sanitare respective.
Consultaţiile în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriu pot fi acordate şi la distanţă
Stiri Botosani Tuesday, 14 April 2020 SănătateVezi alte știri publicate de Stiri Botosani
100 de ani: După război, foamete, deportare și comunism, Bunicul Pavel spune că doar credința în Dumnezeu i-a dat putere! (Foto)
Încă un capitol de istorie trăiește în Parohia ”Sfântul Elefterie" Răuseni. Bunicul Pavel, în vârstă de 100 de ani, si-a serbat centenarul și ziua numelu...
START înscrieri la Festivalul Național de Muzică Folk pentru Copii și Tineret „Seri eminesciene”!
Memorialul Ipoteşti Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, organizează în perioada 8-10 august 2025,...
Leo Grozavu, pregătit pentru un nou sezon la FC Botoșani: “M-am săturat de drumurile grele, dar asta mi-e soarta!”
Leo Grozavu (57 de ani) este pregătit să înceapă un nou sezon din postura de antrenor al lui FC Botoșani. Cel mai vârstnic antrenor din Superliga a explicat cum arată situația actual...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.73 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici