CNAS, anunț important privind consultațiile și rețetele medicale obținute de la distanță

Veste bună pentru românii care au nevoie de consultații și rețete medicale, dar nu pot ajunge la medic pentru eliberarea documentelor.

CNAS, anunț important privind consultațiile și rețetele medicale obținute de la distanță

   Foto: Shutterstock

Reglementările privind acordarea serviciilor medicale la distanță se mențin și după data de 1 iulie 2023. Medicul consemnează consultaţia medicală la distanţă în registrul de consultaţii şi în fişa pacientului, după caz, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat şi a intervalului orar în care aceasta a fost efectuat.

Ulterior, medicul va emite documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv rețeta electronică on-line sau off-line pentru medicamente compensate. Aceste documente se transmit pacientului prin mijloace de comunicare electronică.

 

În cazul consultațiilor la distanță acordate de medicii de specialitate din ambulatoriu pacienții sunt exceptați de la obligaţia prezentării biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la alt medic de specialitate.

Tot la distanță pot fi acordate terapiile psihiatrice, precum și sfatul genetic, acestora aplicându-li-se reglementările legale în vigoare pentru serviciile diagnostice şi terapeutice efectuate în cabinet.

De asemenea, se pot acorda la distanță, prin orice mijloace de comunicare, serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie, precum și în specialitatea psihopedagogie specială - logoped. Și acestor servicii conexe li se aplică reglementările legale în vigoare pentru serviciile efectuate în cabinet.

"Întrucât dorim să utilizăm în continuare, în beneficiul persoanelor asigurate, experiența acumulată în timpul pandemiei de Covid-19, nu numai că am menținut consultațiile la distanță, ci am și lărgit sfera de aplicabilitate a acestora", a declarat Adela Cojan, președintele CNAS, citat de Mediafax.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...