Cel mai agresiv val de viroze la copii din ultimul deceniu. Medic: „Nu mai sunt locuri la ATI. Facem triaj ca pe front”

România se confruntă cu cel mai agresiv sezon al virozelor în rândul copiilor din ultimul deceniu. S-au înregistrat 200 de cazuri în 24 de ore, dublu față de medie. Medicii atrag atenția că, de data aceasta, virusurile sunt mai agresive, deoarece s-au modificat pentru a rezista în competiție cu SARS CoV-2.

Numărul pacienților în spitalele de copii s-a dublat în ultimele săptămâni. Dacă înainte veneau la fiecare 24 de ore câte 100, acum vin și peste 200, așa cum este la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului.

 

„Nu mai sunt locuri. Asta nu înseamnă că nu vom consulta și interna un pacient grav. Mutăm. Facem triaj ca pe front. Despre ATI vorbesc. Numai vineri au fost intubați 3. Toate ventilatoarele sunt ocupate, cele 6 sunt ocupate”, spune Mihai Craiu, medic pediatru, potrivit Digi24.ro.

10% dintre copiii care ajung în camera de gardă au insuficiență respiratorie, spun medicii, adică au nevoie de oxigen pentru a respira.

„În momentul ăsta, toți cei pe care îi avem ventilați mecanic au 2-3 luni. E plin sus. Nu mai avem unde să îi punem. Am făcut locuri că am externat spunându-le părinților "știți, nu e chiar atât de grav.." Unii au acceptat. În principiu, ar putea să se repete scenariul Covid, când nu erau locuri în București și duceam la Râmnicu Vâlcea sau nu știu pe unde. Problema e să nu vină toți dintr-o dată pentru că va fi depășit sistemul de transport, nu pot fi duși cu taxi. 90 km nu poți să ții respirația”, adaugă Mihai Craiu.

Și la Institutul de boli infecțioase Matei Balș, medicii abia mai găsesc un loc în saloane. Ionica este una dintre mamele care a avut nevoie de internare pentru copilul ei.

„Erau destul de mulți copii, da. Am înțeles că la Grigore Alexandrescu erau foarte mulți copii acolo și am evitat și am venit aici”, spune Ionica, mama unui pacient.

„Evoluția spre agravare e mai des întâlnită față de acum trei ani. Este plin, de multe ori trebuie să așteptăm până se fac externările de prânz ca să urce ceilalți”, a declarat Cristina Neaga, medic infecționist.

Sunt spitale în țară unde situația este și mai gravă, pentru că nici măcar nu sunt medici pediatri. La Spitalului Județean Tulcea, secția de pediatrie a fost închisă la un moment dat, iar acum funcționează cu numai 2 medici.

„Se internează doar de dimineața până la și ulterior asigurăm permanență de acasă. Mai mult de atât chiar nu putem face”, a adăugat Daniela Nizami, medic pediatru.

„Problemele sunt foarte vechi, 10 ani, cu diverse fluctuații. Acum 8 ani, secția a fost și închisă”, spune și Tudor Năstăsescu, managerul Spitalului Județean din Tulcea.

„E o mare problemă, sunt foarte mulți copii, se îmbolnăvesc, sunăm la medici și nimeni nu răspunde”, a spus mama unui pacient.

Virusul care a umplut spitalele din România se numește virus sincițial respirator și provoacă bronșiolite, mai ales în rândul copiilor foarte mici. Nu este un virus nou, apare anual, doar că acum a provocat un număr record de cazuri. Nu doar la noi, ci și în restul Europei și în SUA. În România, avalanșa de îmbolnăviri a dus la dispariția unor medicamente din farmacii.

„Sunt niște preparate inhalatorii care nu prea se găsesc pe piață. Dar eu cred că aici e și vina noastră, pentru că în momentul în care le găsești în farmacii, se cumpără foarte repede, se cumpără foarte mult”, declară Monica Luminos, medic infecționist.

Sfatul medicilor pentru părinți este să îi monitorizeze pe copii cu atenție și să meargă la spital când observă tulburări de respirație.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă

astăzi, 18:14

Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...

Botoșani: 15 note de 10 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct, doi candidați respinși!

astăzi, 16:26

La nivelul județului Botoșani, proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat s-...

România are Guvern, după 169 de zile de criză! Cabinetul Niculescu trece de vot în Parlament

astăzi, 16:18

Cabinetul condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare, au ajuns la votul de învestitură al Parlamentului, într-o ședință comună a celor două Camere. N...