Ce spune un medic din Botoșani despre bețișoarele de urechi! „Atenție, mămici...” (video)

Deși le găsim în comerț și tot mai mulți oameni le folosesc, aceste bețișoare de urechi nu sunt tocmai cele mai potrivite pentru igiena corespunzătoare a urechii.

Doctor Codrin Grozavu, medic primar ORL în cadrul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani, a vorbit și despre „faimoasele” bețișoare de urechi pe care le găsim în comerț.

„Atenție, mămici”

Cadrul medical trage un semnal de alarmă și spune că nu le recomandă, în special copiilor.

„Nu le recomand. Ele au fost gândite pentru uz extern, adică pentru curățarea pavilionului urechii și nu au fost gândite pentru a fi introduse în conductă”, a declarat dr. Codrin Grozavu, medic primar ORL.  

 

Medicul a spus că aceste bețișoare favorizează apariția dopului de ceară, dar și alte leziuni la nivelul urechii sau chiar al timpanului. Foarte mulți copii au ajuns la spital cu timpanul spart în timp ce mama încerca să îl șteargă în urechi cu aceste bețișoare.

„Favorizează apariția dopului de ceară și bineînțeles diferite leziuni la nivelul urechii și timpanului. Foarte multe cazuri la copii. Atenție, mămici. Nu introduceți bețișoare în ureche. Foarte multe cazuri am avut. Copilul se mișcă, mama încearcă să îi curețe urechea după baie, copilul se mișcă și îi sparge timpanul”, a adăugat dr. Codrin Grozavu.

Igienă corectă a urechii

Mai mult decât atât, medicul nu recomandă nici măcar acele spray-uri sau soluții pe care le găsim în farmacii și pe care le vedem adesea la reclamele TV.

Dr. Codrin Grozavu spune că, cel mai indicat este să ne curățăm în urechi cu o batistă sau cu un șervețel și nici măcar să nu introducem în conducta urechii, ci doar în partea de exterior.

„Să curățăm după baie cu o batistă, cu un șervețel, șters doar în exterior și atât. Nu recomand nici măcar acele soluții dedicate pe care le găsim în farmacii”, a completat dr. Codrin Grozavu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...