„Mă numesc Roxana, dar pentru personalul Maternității am fost «avortata»”... La nici doi ani de la tragedia de la Botoșani – când Alexandra Ivanov a fost lăsată să moară în dureri cumplite – femeile trec în continuare prin astfel de situații dramatice în spitalele din România.

Din fericire, la Bacău, tânăra a scăpat în ultima clipă. Dar cu ce preț!

„Mă numesc Roxana, dar pentru personalul Maternității am fost «avortata»”, își începe relatarea dramatică o tânără care și-a pierdut fătul în Spitalul Județean Bacău.

„Așa au ales să mă „alinte” în cele mai grele momente din viața mea.

Am ajuns la Urgențe miercuri, 12 martie 2025, însărcinată în 16 săptămâni, cu sângerări ușoare și dureri puternice de burtă. Mai târziu am aflat că erau contracții - prea târziu, din păcate.

În ziua internării mi-au fost administrate hemostatice și No-Spa. Noaptea, când durerile au devenit mai intense și burta mi se întărea, am anunțat asistenta. Mi s-a spus că sunt «dureri normale în sarcină» și că «sunt însărcinată, nu bolnavă». Nu am mai insistat, ca să nu deranjez.

A doua zi dimineață, asistenta de tură mi-a spus că, probabil, simt copilul mișcându-se. M-am liniștit și am încercat să mă conving că mă plâng degeaba. Pe la ora 14 mi s-a administrat încă o perfuzie cu hemostatice, iar la ora 16 am fost externată după o ecografie care arăta că fătul este bine, îi bate inima normal și nimic nu prevestește ce avea să urmeze. La ora 16:45 am ajuns din nou la Urgențe. Mi se rupseseră membranele. Drumul până acasă îmi ia minim 20 de minute, deci ruptura s-a produs practic imediat după externare. Personalul de la Urgențe nu s-a grăbit să mă ajute, ci a fost mai preocupat să modifice documentele de externare, ca să pară că fusesem doar „învoită”, nu externată oficial.

Am fost internată din nou, iar aici a început adevăratul chin. Mi-au administrat o pastilă pentru dilatare și contracții - urma să nasc. Nu eram pregătită pentru asta. De joi seară, ora 18:00, până duminică la 15:30, am avut contracții extrem de dureroase. Pe cele rare le puteam suporta, dar ore întregi am avut contracții continue, fără pauză, fără timp să respir. În loc de încurajări, am primit lecții despre cum «femeile din Afganistan avortează în condiții mai grele și nu se plâng».

Am fost lăsată să zac pe un așternut îmbibat de sânge, iar când am cerut să mi-l schimbe, mi s-a spus că o vor face «după ce nasc». Când am strigat că nu mai suport durerea și că trebuie să facă ceva, am fost ignorată.

Într-un final, am simțit că ceva nu este în regulă. M-am ridicat pe coate și am văzut un cheag de sânge. Am strigat după ajutor, dar asistentele nu au răspuns. Abia când le-am spus că încerc eu să trag de el, au venit. Fătul era blocat în vagin, iar eu nu puteam face nimic singură. Cu întârziere, mi-au oferit ajutor. Am reușit. Eram epuizată, dar în sfârșit liniștită. Încă sângeram abundent și am rugat doctorița de gardă să mă verifice. Inițial, a refuzat, spunând că «nu se bagă peste parafa doamnei doctor care mi-a monitorizat sarcina». Abia după insistențele mele a acceptat să mă chiureteze.

Pentru că doctorița care îmi urmărise sarcina nu era disponibilă, nimeni nu s-a sinchisit să se ocupe de mine. Am fost tratată ca un nimeni. Nu voiam compasiune, voiam doar să fiu ascultată. Dacă cineva mi-ar fi luat durerile în serios, poate că nu s-ar fi ajuns aici. Luni, la externare, toată lumea îmi zâmbea de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Asta este povestea mea. Un spital în care ar fi trebuit să se întâmple minuni mi-a oferit doar suferință și umilință”, a scris ea pe Facebook, citată de Bacau.net.