Ce boală anunță furnicăturile și senzația de amorțire de la nivelul picioarelor!

Ce boală anunță furnicăturile și senzația de amorțire de la nivelul picioarelor!

Aproximativ unul din zece adulţi suferă din cauza sindromului picioarelor neliniştite, la un moment dat de-a lungul vieţii. Sindromul se manifestă prin senzaţii neplăcute la nivelul membrelor inferioare, furnicături, senzaţie de amorţire, iar singurele antidoturi din acest moment sunt mişcarea picioarelor, mersul pe jos sau masajul.

O echipă formată din oameni de ştiinţă din Germania, Canada şi Statele Unite au descoperit două mutaţii genetice care cauzează acest sindrom. Studiile publicate de aceştia în revista de specialitate PLoS Genetics relevă faptul că persoanele care moştenesc aceste gene sunt mai susceptibile de a dezvolta sindromul picioarelor neliniştite.

Pentru studiu au fost studiate genele a 4.867 de pacienţi care sufereau de acest sindrom şi au fost comparate cu alte 7.000 provenind de la persoane sănătoase.

În cazuri extreme, sindromul poate duce chiar la depresie

Sindromul picioarelor neliniştite se manifestă prin furnicături, înţepături şi amorţeală la nivelul picioarelor. Acestea apar în principal în timpul serii sau nopţii.

Oamenii care suferă de aceste tulburări, mai suferă şi de lipsă de somn şi oboseală accentuată. În cazurile extreme, aceste efecte pot duce chiar la depresie. Probabilitatea de a dezvolta sindromul picioarelor neliniştite creşte odată cu vârsta. Cu toate acestea au fost întâlnite şi cazuri de copii care sufereau de acest sindrom.

Cofeina şi alcoolul agravează situaţia

Probabilitatea este mai mare în cazul femeilor de a suferi de aceast sindrom decât în cazul bărbaţilor. Perioada în care cele mai multe femei acuză simptomele acestui sindrom este în ultimele săptămâni de sarcină. În cazul copiilor, medicii confundă simtomele cu aşa numitele „dureri de creştere”. În general durerile se agravează pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă.

Simptomele pot fi facilitate de consumul de cofeină şi alcool. Exerciţiile fizice uşoare, înainte de culcare, ar putea „întinde” muşchii şi reduce durerile.

 

sfatulmedicului.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...