Cât de nocive sunt pateurile și "mezelurile" de post. Ocoliți produsele care conțin aceste ingrediente

Crenvurşti vegetali, pateurile şi salamul de soia sunt doldora de chimicale menite să suplinească lipsa materiei prime – carne, lapte şi ouă, şi duc ideea de purificare a organismului în derizoriu.

Multe din ele conţin chiar şi ingrediente "de dulce", sunt destul de scumpe şi chiar au mai multe calorii decât produsele „originale”. ”Pateul și cașcavalul de post conțin foarte multe E-uri și grăsimi hidrogenate, foarte dăunătoare și plus de asta, au în compoziția lor albumină sau coloranți de origine animală”, explică prof. dr. Mencinicopschi.

Brânza tofu, cea mai sănătoasă opţiune din soia

În categoria produselor nocive intră pateurile vegetale şi „mezelurile”, din cauza conţinutului mare de „E-uri” sau alte sintetice menite să facă produsul să semene cât mai mult la gust, miros şi culoare cu alimentul pe care îl imită.

 

„Pateul din soia conţine la fel de mulţi aditivi ca cel animal, poate chiar mai mulţi. La fel şi salamul, şi crenvurştii de post sau şniţelul, care mai e şi prăjit. În niciun caz nu trebuie să mâncăm zilnic astfel de produse”, recomandă prof. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie.

Dintre toate produsele de soia, cea mai sănătoasă este brânza tofu. Pe locul următor se află laptele de soia, pe care îl puteţi consuma zilnic.

Specialistii atrag atenţia că anumite produse sunt de post doar cu numele, pentru că pe etichetă se regăsesc ingrediente „de dulce”.

„Există unele tipuri de caşcaval din soia care conţin cazeină (proteină din lapte care contribuie la coagularea acestuia). Acest produs, deşi este fabricat din soia, nu mai poate fi considerat de post”, atrage atenţia Mencinicopschi.

Singura soluţie ca să nu fiţi păcălit de comercianţi este să verificaţi foarte atent eticheta. Ingrediente precum cazeina, derivat de ou, zer, praf de zer nu au ce să caute într-un produs de post.

E-uri nocive din produsele de post
 
Sfatul specialiştilor în alimentaţie este să ocoliţi produsele care conţin polifosfaţi (E452), glutamat monosodic (E 621) şi coloranţi chimici de sinteză. Cel mai des întâlniţi sunt tartrazina (E102), galben de chinolină (E 104) şi carmin (E 120). Acesta din urmă este obţinut dintr-o insectă şi, cu toate acestea, se regăseşte în unele produse de post. Alte substanţe de care trebuie să vă feriţi sunt conservanţii-benzoaţi (E 211, E212, E213) şi de nitriţi (E251), cazeinat de sodiu, care este, de fapt, o proteină din lapte, substanţe de îngroşare – gume guar-E412, xantan- E415, gelan-E418, caruba-E410 şi gumă arabică sau acacia-E414-, sulfaţi/sulfiţi (E227, E228), BHA (E320)-foarte nociv pentru sănătate, caramel (E150) şi EDTA (E385), care se foloseşte în special în conserve şi este unul din cei mai periculoşi aditivi.

Doctorul Zilei

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Jesús del Cerro - „Acolo unde niciodată nu se întâmplă nimic”

astăzi, 09:40

Am avut bucuria de a participa la întâlnirea cu Jesús del Cerro, regizor și producător spaniol, cu reședința în Madrid și București, prilejuită de lansarea cărții sal...

11 ani de la Colectiv: Îl pomenim pe Ionuț, tânărul din Dorohoi care a murit apărându-și de flăcările ucigătoare soția!

astăzi, 09:09

În urma incendiului de la Clubul Colectiv din București au murit la faţa locului 26 de persoane, apoi s-au stins mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând la 65. ...

Sărbătoare cu invitați de seamă la Hudești, biserica parohială a împlinit 270 de ani! - FOTO

astăzi, 08:34

Parohia Hudești, aflată în  Protopopiatul Darabani, a organizat joi, 29 octombrie 2026, o serie de manifestări cultural-religioase de o importanță deosebită, marcând exact 270 d...