Caravana cu testări gratuite de screening pentru depistarea cancerului de col uterin ajunge miercuri la Stăuceni

Miercuri, 20 aprilie, caravana Institutului Regional de Oncologie (IRO) din Iași, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Botoșani, va ajunge la Stăuceni, unde va efectua testări gratuite de screening pentru depistarea cancerului de col uterin.

La această caravană sunt așteptate toate femeile cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani.

Potrivit cadrelor medicale, în fiecare an, peste 4.000 de românce sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, ceea ce înseamnă un procent de 12% din totalul cazurilor de cancer de col uterin diagnosticate anual în Uniunea Europeană. Peste 1900 de femei din România pierd, în fiecare an, lupta cu această maladie.

 

Cele care vor să ia parte la această acțiune se pot prezenta la Sala Sporturilor din Stăuceni, pe 20 aprilie, începând cu ora 09:00.

Ce trebuie să știi înainte de efectuarea unui astfel de test

Înainte de a efectua testul Babeș-Papanicolau trebuie să evitați contactul sexual cu 48 de ore înaintea recoltării, nu utilizați săpunuri vaginale, spermicide sau creme vaginale cu 48 de ore înainte recoltării și trebuie să te programezi la distanță de menstruație.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...