Oamenii de știință vin cu o veste bună pentru toată lumea. Cercetătorii din mai multe țări au descoperit o vulnerabilitate a celulelor canceroase. Aceste studii ar putea duce la producerea unor tratamente care ar elimina cancerul.
Descoperirea uimitoare a oamenilor de știință
Universitatea din Tel Aviv a anunțat că, o echipă de cercetători din mai multe țări ale lumii condusă de oameni de știință din Israel a descoperit că celulele canceroase au o vulnerabilitate. Potrivit studiului făcut de experții internaționali, descoperirea ar putea duce la dezvoltarea unor medicamente personalizate care se vor folosi de această vulnerabilitate pentru a elimina cancerul.
Studiul, care a fost publicat în jurnalul Nature, arată că oamenii de știință de la Universitatea din Tel Aviv împreună cu alți cercetători din Statele Unite, Germania, Țările de Jos și Italia au demonstrat cum un număr anormal de cromozomi, o caracteristică unică a celulelor canceroase, poate fi o vulnerabilitate a acestor celule.
Potrivit specialiștilor, aceasta este cea mai frecventă modificare genetică care se produce în cazul cancerului, iar atunci când apare în celulele canceroase, acestea pot contribui la agravarea bolii.
În cadrul studiului, oamenii de știință au comparat dependența genetică și sensibilitatea la medicamente a celulelor normale cu cea a celulelor canceroase cu un nivel ridicat de cromozomi (aneuploide). În urma acestei comparații, cercetătorii au descoperit că aceste celule canceroase prezintă o sensibilitate mai ridicată la inhibarea punctului de control celular, care asigură separarea corectă a cromozomilor în timpul diviziunii celulare.
Mai mult de atât, cercetătorii au constatat că atunci când punctul de control era perturbat în celulele cu număr normal de cromozomi, diviziunea celulară s-a oprit și, ca rezultat, cromozomii s-au separat cu succes, fără prea multe probleme.
Însă, atunci când acest mecanism a fost perturbat în celulele canceroase, diviziunea celulară a continuat. Astfel, rezultând numeroase modificări cromozomiale care au compromis capacitatea celulelor de a se diviza și au provocat chiar moartea acestora.
Celula care distruge toate tipurile de cancer
O celulă descoperită în urmă cu aproximativ un an de cercetătorii de la Universitatea Cardiff în sistemul nostru imunitar ar putea sta la baza unui tratament universal în combaterea cancerului. Deși cercetarea era pre-clinică, avea rezultate extraordinare.
”Celulele descoperite pot să identifice un anumit tip de proteină care este specific tuturor tipurilor de cancer. Aceasta este noutatea, practic. Celulele canceroase transmit un semnal, apare o tulburare de metabolism care este recunoscută această proteină MR1, care la rândul ei este recunoscută de receptorul exprimat de celula T. Acesta este mecanismul prin care este identificată celula malignă și apoi distrusă”, spunea atunci dr. Coman.