Botoșăneni ajunși la urgențe cu lipotimie. Recomandările medicilor pentru vremea caniculară

Medicii au lansat o serie de recomandări esențiale, mai ales că meteorologii au anunțat că această săptămână va fi una de foc, cu temperaturi ce vor urca în termometre până la 40 de grade în unele zone.

Deși doar trei pacienți au ajuns, în ultimele zile, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani, cu stări de rău cauzate de temperaturile ridicate, medicii ne avertizează să acordăm o mai mare atenție sănătății în această perioadă.

Potrivit reprezentanților unității sanitare, pacienții au fost tratați în UPU și nu au avut nevoie de internare.

În acest context, medicii au lansat o serie de recomandări esențiale, mai ales că meteorologii au anunțat că această săptămână va fi una de foc, cu temperaturi ce vor urca în termometre până la 40 de grade în unele zone.

 

„Pentru zilele caniculare care urmează, Ministerul Sănătății recomandă pe cât posibil evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11:00 - 18:00. În perioada de caniculă este recomandat consumul de lichide, între 1,5 – 2 litri de apă. Medicii recomandă consumul de fructe și legume proaspete, deoarece acestea conțin o cantitate însemnată de apă. În această perioadă trebuie evitat alcoolul, deoarece favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Dacă este absolut necesară expunerea la soare în jurul amiezii trebuie adoptată o ținută adecvată, care să includă pălării de soare, haine lejere din fibre naturale, de culori deschise”, a declarat Ioan Asaftei, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani.

De asemenea, medicii spun că indicat ar fi să ținem legătura și cu rudele, vecinii sau cunoștințele care au o vârstă înaintată, probleme de sănătate sau sunt cu dizabilități, interesându-ne de starea lor de sănătate.

În plus, activitățile în aer liber care necesită un consum mare de energie, precum sportul sau grădinăritul, sunt de evitat în această perioadă.

Potrivit specialiștilor în sănătate, lipotimia poate să apară brusc, fără a fi declanșată de un factor anume sau poate să apară din cauze precum căldura excesivă, stresul sau febra.

Starea de lipotimie se poate întâmpla oricând, oriunde și oricând. De exemplu, dacă suntem la birou și nu am mâncat sau ne încearcă emoții puternice. Oricine poate prezenta risc de lipotimie sau stări de leșin, însă adulții în vârstă sunt cei mai vulnerabili, mai ales din cauza bolilor cronice asociate. Lipotimia este, de altfel, asociată în termeni populari ca fiind starea de leșin. Aceasta apare în momentul în care vascularizarea nu se mai produce în parametrii normali, iar creierul nu se mai poate oxigena conform parametrilor normai și poate duce spre o pierdere temporară a cunoștinței.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Semaforizare inteligentă pe o stradă intens circulată din municipiul Botoșani! (Video)

Friday, 1 May 2026

Alexandru Ivanov, șeful Biroului Rutier, a anunțat că pe o stradă intens circulată din municipiul Botoșani urmează să se implementeze un sistem de management inteligent al traficului rutier. ...

Un colegiu de renume din Botoșani intră în reabilitare, când vor fi finalizate celelalte școli! (Foto, Video)

Thursday, 30 April 2026

În 2024, la Botoșani a început un amplu proces de reabilitare a mai multor unități de învățământ, proces care s-a întins și în 2026. Unele școli au fost fin...

Asistenții personali ai persoanelor cu handicap, protest în Botoșani: „Deja suntem la sapă de lemn” (Foto, Video)

Tuesday, 28 April 2026

Marți dimineață, asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav, din județul Botoșani, au protestat în fața Palatului Administrativ din Piața Revoluției. Aproximativ 50 de astfel ...

-->