Moștenirea genetică, alimentația nesănătoasă și lipsa mișcării le aduc copiilor suferințe de adulți: diabet și ateroscleroză. Medicii ne spun cum ar trebui abordate aceste boli pentru un tratament eficient.
Bolile de inimă, care apar pe fondul colesterolului ridicat, dar și diabetul de tip 2 sunt afecţiuni specifice adulţilor, în ultimul timp însă, incidenţa acestor boli în rândul copiilor a crescut alarmant. "Cel mai important factor în apariția acestor afecțiuni este genetica la care se adaugă afecțiunile asociate și factorii de mediu cum ar fi: greșelile de alimentație și lipsa mișcării", este de părere medicul endocrinolog Luiza Vitan, potrivit Doctorul Zilei.
Colesterolul ridicat. Nu doar adulţii sunt afectaţi de colesterolul mărit, ci şi unii copii, însă în cazul acestora din urmă efectele sunt vizibile abia la maturitate. Din acest motiv, colesterolul copilului trebuie monitorizat la fel de des ca şi cel al adulţilor. Valorile normale ale colesterolului la copiii între 4 si 19 ani nu trebuie să depăşească 170 mg/dl. Pentru a ține colesterolul copilului în frâu, acesta trebuie monitorizat constant, iar alimentaţia trebuie să fie bogată în fructe și legume proaspete, cereale integrale, carne slabă, peşte, lactate cu conţinut scăzut de grăsimi.
„Rezultatele programului prin care am testat nivelulul de colesterol la copii cu vârsta de 10 ani, ne-au arătat că 1 din 25 de copii are valori ale LDL-colesterolului peste 130 mg/dl. O explicație pentru aceste rezultate este combinația dintre activitatea fizică insuficientă și alimentația extrem de bogată în calorii, dar aceste valori crescute pot fi și un indicator al hipercolesterolemiei familiale. Indiferent de cauză, acești copii trebuie să aibă un stil de viață sănătos și să fie luați în observație medicală, pentru a evita complicațiile majore date de ateroscleroză (infarct miocardic și accident vascular cerebral), ce pot surveni adeseori de la 30-40 de ani. Nivelul crescut al colesterolului este un factor ignorat, lipsit de simptome, dar responsabil de multe complicații devastatoare.”, a declarat Prof. Dr. Dan Gaiță, Președintele Fundației CardioPrevent.
Ateroscleoza (ATS) se defineşte prin depunerea unor plăci de aterom în interiorul arterelor. Deşi, este o boală a bătrâneţii, ATS poate debuta şi în copilărie, chiar de la 10-12 ani.
"Factorii de risc includ colesterolul, hipertensiunea arterială și diabetul de tip 2. Majoritatea acestor factori de risc sunt consecința unei interacțiuni între factorii genetici și cei de mediu ca: alimentația, expunerea la fumul de țigară și sedentarismul”, adaugă profesor Doctor Rodica Manasia de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, Clinica Pediatrie I.
Diabetul de tip 2. Până nu demult, majoritatea cazurilor de diabet al copilului erau încadrate la Diabet de tip 1. În ultimii 20 de ani creşterea incidenţei cazurilor obezităţii a dus la o creştere a numărului cazurilor de diabet tip 2 la copii şi adolescenţi. "Considerat până nu demult o afecțiune caracteristică persoanelor supraponderale sau obeze de vârstă medie, diabetul de tip 2 prezintă în ultimii ani o creștere alarmantă în rândul copiilor și adolescenților”, explică medicul Ionela Tămăşan, de la UMF "Victor Babeş” Timişoara.
Semnele de diabet la copil includ: sete accentuată, urinare frecventă, respirație cu miros de fructe, zahăr, vin.