Ambulanță SMURD înzăpezită pe o stradă din municipiul Botoșani!

Echipajul SMURD a urcat cu aparatura medicală în spate până la adresa indicată. Efortul cadrelor medicale a fost, însă, zadarnic. Pacientul era de câteva ore fără puls cardiac, cadrele medicale fiind nevoite să constate decesul.  

Ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) SMURD, o autospecială marca Volkswagen Crafter, a fost trimisă vineri seara la o adresă din municipiul Botoșani.

Potrivit solicitării, apelul a fost făcut pentru un bărbat care nu mai respira. Ambulanța a pornit către strada Valter Mărăcineanu, însă echipajul avea să constate că nu poate intra pe strada plină cu zăpadă. Autosanitara a rămas, de altfel, înțepenită. A fost raportată situația prin dispecerat, ulterior fiind trimisă în zonă o autospecială pentru a tracta ambulanța. Între timp, echipajul medical, cu aparatura în spate, a urcat pe jos, ajungând la adresa indicată.

Efortul cadrelor medicale a fost, însă, zadarnic. Pacientul era de câteva ore fără puls cardiac, cadrele medicale fiind nevoite să constate decesul.  

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...