A MURIT! În urmă cu un an trimitea o scrisoare publică: "Doamnă ministru, nu mă lăsați să mor!"

A MURIT! În urmă cu un an trimitea o scrisoare publică: "Doamnă ministru, nu mă lăsați să mor!"

Jurnalista Miriam Eugenia Soare a încetat din viață. Anunțul a fost făcut chiar pe pagina de Facebook a acesteia. În urmă cu exact un an, Miriam scria cu disperare și striga după ajutor: "Doamnă ministru, nu mă lăsați să mor!"

Noaptea trecută, pe pagina de Facebook a jurnalistei a fost postat cel mai dureros mesaj: "Am plecat. Am facut-o aseara, in liniste. Nu stiu cum va fi lumea fara mine. Si nu voi sti niciodata. Dar drumul meu a fost pana aici. Va las in urma pe toti, prieteni, cunostinte, mai putin prieteni sau dusmani. Fiecare ati fost in viata mea cu un scop. Si celor mai multi, va multumesc pentru asta. Am fost in viata multora dintre voi. Si imi place sa cred ca tot cu un scop. Si voua va multumesc pentru ca m-ati primit. Am trait intens, cat pentru o suta de vieti. Si as mai fi trait tot atâtea!" 

Dumnezeu să o odihnească în pace!

În urmă cu un an, jurnalista Miriam Eugenia Soare cerea ajutor public ca să nu moară, trimițând o scrisoare deschisă adresată noului ministru al Sănătăţii. Bolnavă de cancer, Miriam povestea că, în 2015, a fost diagnosticată cu cancer la sân și a suferit o dublă mastectomie. După un an, medicii din Istanbul i-au descoperit metastaze pulmonare, asta după ce medicii din România i-au spus că are o răceală la plămâni și i-au dat o rețetă cu antibiotic.

Miriam a cheltuit sume uriașe pentru investigații și tratamente. Femeia a găsit o clinică în Hamburg care își asumă tratarea ei. Femeia explica atunci întreaga situație în care se afla, într-o scrisoare publică adresată ministrului sănătății.

Scrisoarea integrală a jurnalistei, ianuarie 2018: 

„SCRISOARE DESCHISĂ DOAMNEI MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII
DOAMNĂ MINISTRU, NU MĂ LĂSAȚI SĂ MOR!

​Sunt Eugenia Soare, cetățean român și vă cer AJUTORUL, DOAMNĂ MINISTRU. Am 54 de ani și statul român, prin legile lui absurde și abuzive, mă condamnă la moarte, când pentru suma de doar nouă mii de euro, bani cu care ministerul condus de dumneavoastră cumpără doar pixuri, eu sunt lăsată să mor. 

​În septembrie 2015 am fost diagnosticată cu un carcinom triplu negativ la sân, cea mai invazivă și rară celulă malignă. Preventiv, mi-au fost scoși ambii sâni. Această dublă mastectomie am făcut-o în spitalul MedLife, pe bani personali, pentru că, în urma unei operații la care am fost supusă în anul 2000 la Institutul Oncologic Fundeni, am fost infectată cu Hepatită Virală C. Având o fibroză hepatică de gradul trei, nu am putut face tratament chimioterapeutic, fapt pentru care am depus dosarul de tratament la CASMB, pentru terapia NON INTERFERON, dosar ce mi-a fost respins pe motiv că nu am fibroză de gradul patru, adică nu sunt suficient de bolnavă și, nu s-a ținut cont că am comorbidități,ci dimpotrivă.

​În septembrie 2016, la examinarea de un an de la dubla mastectomie, în urma efectuării computerului tomograf, mi s-a spus că am niște noduli pulmonari nesemnificativi, probabil de la o răceală mai puternică din copilărie. După numai cinci luni, starea mea de sănătate s-a degradat semnificativ, începând să tușesc necontrolat și să am o stare de oboseală permanentă, până într-o zi când am leșinat și fiul meu m-a dus la Spitalul Județean Ilfov unde, în urma investigațiilor și a unei radiografii pulmonare, mi-au spus că am o răceală la plămâni și mi-au dat o rețetă cu antibiotic!!!

​Medicul de familie m-a sfătuit să fac un PET CT. Când am vrut să mă programez la o clinica privată din țară, pentru că imagistica pe asigurarea de stat este doar un vis frumos, mi-au spus că nu au loc decât peste trei luni. Atunci, tot pe bani personali am plecat la Istanbul unde, a doua zi am făcut PET CT-ul, la un preț mult mai mic decât in România. Acest examen imagistic a relevat, fără dubiu, că ceea ce în Romania erau “ganglioni nesemnificativi și o banală răceală pulmonară” erau de fapt METASTAZE PULMONARE. M-am internat și m-am operat de plămâni, pe data de 18 iulie, chiar în ziua în care împlineam 54 de ani, pentru că o altă dată liberă pentru operație nu aveau la spital. Plămânul mi-a fost capsat cu cleme din titaniu, pe care tot eu le-am plătit cu suma de 1400 euro, pentru că asigurarea nu acoperă acest “lux”.

​Știind că va trebui să fac chimioterapie, pe bani personali, pe proprie răspundere, ilegal mi-am cumpărat din Egipt, tratamentul pentru HCV pe care l-am introdus fraudulos în țară și m-am tratat la mine acasă. Tot în acest timp am dus leziunile excizate din plămân pentru imunohistochimie și anatomopatologie, la clinica indicată de către toți medicii din București ca fiind cea mai bună, bineînțeles, o clinică privată unde am plătit. În așteptarea rezultatului testelor, m-am adresat mai multor oncologi și am ales să mă tratez la un oncolog care lucrează doar într-o clinică privată, pentru a evita să stau și să sprijin pereții IOB Fundeni, câte cinci ore pentru o consultație.

​Spre ghinionul meu, rezultatul analizelor dat de laboratorul de anatomopatologie a fost ERONAT, motiv pentru care eu am fost tratată cu o chimioterapie greșită, inadecvată celulei maligne de care ulterior s-a dovedit că sufăr, abia după ce m-am adresat spitalului Hadassah din Ierusalim, care, contra sumei de 2000 euro, mi-a refăcut anatomo și imunohistochimia și au certificat că, în țară, s-a făcut o imensă greșeală, care mi-a răpus fizic organismul și care a dus la creșterea metastazelor. La întoarcerea din Israel, mi-a fost schimbată chimioterapia, dar deja ficatul meu fibrozat nu a mai putut suporta și am devenit atât de anemică, încât nu mă mai puteam ridica din pat, fapt pentru care am fost nevoită să întrerup orice formă de chimioterapie.

​SINGURA SOLUȚIE, pe care o mai am astăzi, este radioterapia stereotactică și după ce am corespondat cu două clinici din Istanbul, care m-au refuzat, am gasit o clinică din Hamburg care își asumă tratarea mea.

​Nemaiavând bani, m-am adresat CASMB-ului și, astfel, am aflat cât de aberantă și discriminatorie este legea care îmi cere un referat de la un medic dintr-un spital universitar!!! Cetățeanul asigurat NU știe că dacă se tratează la un medic din sistemul privat, referatul întocmit de acesta nu are nicio valoare și deci, nu poate beneficia de vestitul FORMULAR E 112. M-am milogit pe la toate ușile din IOB Fundeni și am fost refuzată de către medicii oncologi.

​M-am adresat Direcției de Sănătate Publică și am constatat că trebuie să am trei oferte de la trei spitale cu trei preturi, de parcă s-ar face licitație pentru becuri și nu vorbim despre viața unui om și, după ce dosarul meu medical trece prin două comisii medicale, se poate să primesc aviz favorabil sau nu, dar asta durează MINIM DOUĂ LUNI SI JUMĂTATE!!! Eu nu am timpul necesar să aștept toate aceste proceduri ABERANTE și ABUZIVE la adresa cetățeanului contribuabil!

​Doamnă Ministru, ultima amânare pe care am mai primit-o de la clinica din Hamburg este data de 6 Februarie.

Dată după care nu se mai poate interveni stereotactic și, în consecință, nu îmi rămâne decât să aștept să mor la mine acasă.
​DOAMNĂ MINISTRU, VĂ ROG, VĂ IMPLOR, VĂ CER SĂ ÎMI PRELUNGIȚI VIAȚA!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cu lumânări aprinse în mâini, la slujba Înmormântării lui Hristos. Bisericile din Botoșani au fost pline în Vinerea Mare! (Foto, Video)

Vineri, 3 Mai 2024
446

Cu lumânări în mâini, ”dar cu inima aprinsă de dragoste”, cu chip smerit și cu decența cuvenită, credincioșii au asistat la una dintre cele mai tulburătoare moment...

Incendiu violent pornit de la scânteia unui flex! (Foto, Video)

Vineri, 3 Mai 2024
618

Un incendiu violent s-a produs, vineri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Plopenii Mici.Proprietarul tăia, cu ajutorul unui flex, o bucată de tablă, iar scânteile au ...

Plouă de Paşte în jumătate de ţară, e cald în cealaltă jumătate. Prognoza meteo de la ANM

Vineri, 3 Mai 2024
722

"Este posibil ca în ziua de duminică, de Paşte, mai ales în jumătatea estică a țării, să avem o vreme frumoasă, exceptând partea de vest, acolo unde este posibil la nive...