A ajuns și al doilea aparat de depistare a Covid în Botoșani, dar încă nu se știe când va începe testarea locală

Aparatul achiziționat de autoritățile botoșănene pentru depistarea Covid-19, un Real Time PCR, a fost adus la Secția de Infecțioase a Spitalului Județean. Din acest moment, în cadrul SJU există două astfel de aparate, însă nu se știe, deocamdată, când va începe testarea locală.

„Aparatul a ajuns. Cred că azi se fac primele teste, pentru ca ele trebuie făcute în tandem, în sensul că trebuie calibrat, apoi se trece la testarea propriu zisă. Aparatul se afla la Infecțioase", a precizat Dan Nechifor, prefectul județului.

 

Amintim că primul aparat a fost achiziționat prin intermediul Asociației „Salvează o inimă”, spre care sute de botoșăneni și aproape 100 de companii locale au donat, inclusiv pentru echipamente necesare utilizării acestuia și pentru echipamente de protecție destinate întregului personal medical al SJU. Primul aparat a ajuns în Botoșani marțea trecută și a fost montat duminică, însă testarea locală încă nu a putut începe încă, din cauza întârzierii unei pregătiri de specialitate a celor care trebuie să opereze.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

astăzi, 16:57

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...

Ce spune noul ministru despre impozitul pentru balcoanele închise! ”Nimeni nu va fi hărţuit sau pedepsit!” / ”Scopul nu este să sancţionăm!”

astăzi, 15:41

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a intervenit, astăzi, într-o problemă care a stârnit uriașe controverse în spațiul public: dublarea impozitului pentru balcoanele î...

Alegeri parțiale: Un oraș și două comune din județul Botoșani se pregătesc de alegeri!

astăzi, 13:48

Autoritatea Electorală Permanentă a informat Palatul Victoria, vineri, că sunt cel puțin 35 de primari ale căror mandate au încetat, iar Guvernul are obligația legală de a stabili data or...