Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, a efectuat, joi după-amiază, o vizită în județul Botoșani, pentru a-și prezenta moțiunea de candidat în cursa spre conducerea organizației politice. El a fost însoțit de către fostul ministru al Muncii Violeta Alexandru și deputatul Laurențiu Leoreanu. Peste 50 de membri ai filialei au fost prezenți la întrunire, desfășurată în Stațiunea de Cercetare din Popăuți.
„În conformitate cu prevederile statutare, după finalizarea conferințelor județene, candidații la funcția de președinte al Partidului Național Liberal și-au depus moțiunile și listele de susținători către comisia de organizare a congresului. Intrăm în faza de campanie, ce presupune deplasarea candidaților în filialele județene, unde se prezintă moțiunile și se dezbat. Colegiile directoare județene iau decizia de a susține o moțiune sau ambele. (...) Pentru a putea candida la președinția partidului, un candidat are nevoie de susținerea a minimum zece filiale județene”, a explicat Ludovic Orban.
Poziționat inițial în favoarea fostului prim-ministru, ca apoi să declare susținerea lui Florin Cîțu în această competiție, liderul organizației județene a PNL, deputatul Costel Șoptică, a subliniat, în ton neutru, că decizia corespunde opțiunii exprimate de majoritatea membrilor filialei.
„Sâmbătă, vom avea musafir pe domnul Cîțu, urmând să avem și un al treilea comitet de coordonare județean, în care vom vota cele două moțiuni. Una sau cealaltă, nu știu până nu vom consulta baza partidului și până dumnealor nu își vor prezenta moțiunile în fața colegilor”, a precizat Șoptică.
Ludovic Orban a insinuat că are încredere în susținerea oferită de filiala din Botoșani, invocând experiențe anterioare.
„Am venit la Botoșani cu mare bucurie. Știți foarte bine că mă leagă de Botoșani foarte multe amintiri frumoase. Am fost candidat în 1992 la Parlament, am bătut Botoșaniul în lung și în lat, cunosc județul foarte bine. Este un județ foarte frumos, o filială care totdeauna m-a tratat cu ospitalitate și prietenie și pe care m-am bizuit de-a lungul carierei mele politice și care a fost alături de mine la marea majoritate a congreselor la care eu am candidat pentru diverse funcții”, a spus acesta.
Întrebat care crede că va fi rezultatul în urma vizitei în Botoșani, având în vedere că Rareș Bogdan a afirmat public că PNL Botoșani și președintele organizației îl favorizează pe contracandidatul său, Ludovic Orban a explicat că declarațiile amintite denotă „lipsă de cunoaștere și de experiență”.
„Domnul Rareș Bogdan nu a mai parcurs experiența unui congres, nu cunoaște foarte bine procedurile, prevederile statutare și, mai ales, nu cunoaște că fiecare membru al Partidului Național Liberal își exprimă liber opțiunea în funcție de analiza pe care o efectuează fiecare. Să spui că o filială este de partea unui candidat arată, după mine, lipsa de cunoaștere și de experiență cu privire la ceea ce înseamnă democrația din interiorul partidului. Sigur că ei au tot proclamat victoria, au tot mărit numărul de filiale de partea lor. Dacă un președinte de filială și-a exprimat opțiunea pentru un candidat sau altul, asta nu înseamnă că filiala, în ansamblul ei, se va poziționa așa cum a hotărât președintele. Pentru că așa nu ar mai avea rost să facem congrese la care să vină 5.000 de delegați”, a tranșat Orban.
La întrunire nu au participat prefectul județului, Dan Nechifor, nici senatorul Cristian Achiței, despre care președintele filialei a precizat că se află în concediu de odihnă.