VIDEO: Infrastructura spitalicească din jumătate de țară, inclusiv Botoșani, omisă de PNRR. Rafila: „Pacienții nu au opțiune politică când sunt bolnavi”

VIDEO: Infrastructura spitalicească din jumătate de țară, inclusiv Botoșani, omisă de PNRR. Rafila: „Pacienții nu au opțiune politică când sunt bolnavi”

Nicio unitate sanitară din județul Botoșani nu se află pe lista celor 25 de spitale care urmează a fi modernizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat, joi, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Când am ajuns, în luna decembrie (n.r. referire la instalarea în funcție), am găsit 49 de spitale preselectate din țară, din care urmau să se selecteze cel puțin 25 în cadrul PNRR. Nu am găsit niciunul din Botoșani. Nu am găsit niciunul din 22 de județe din România. Am găsit în schimb spitale care erau câte 3 sau 4 în alte județe. În Botoșani sau în alte județe din Moldova sau mai ales în sudul țării, nu am găsit astfel de unități sanitare impuse”, a afirmat Rafila.

El a dat asigurări că proiectele de modernizare a infrastructurii spitalicești din județ ar putea fi susținute din împrumuturi contractate de Guvern.

„Nu au existat sau cel puțin nu am cunoștință care au fost criteriile prin care această listă din 49 a fost alcătuită, și atunci am încercat la Bruxelles să certificăm extinderea acestei liste. Comisia Europeană a refuzat, funcționarii de acolo care se ocupă de aceste proiecte. Așa că trebuie să stabilim criterii, să alegem 25 din cele 49, dar sunt convins că va mai exista o posibilitate, nu foarte îndepărtată, prin care Guvernul să obțină un împrumut prin care să finanțeze proiecte mature cum sunt cele de la Botoșani”, a adăugat ministrul Sănătății.

El a vorbit, în schimb, despre necesitatea depolitizării sistemului medical, arătând că pacientul român încă nu se află „în centrul interesului autorităților”.

„Apropo de depolitizare, trebuie să înțelegem că pacienții sunt pacienți, cetățenii fiecărui oraș, fiecărei comune, fiecărui județ nu au opțiune politică atunci când sunt bolnavi și indiferent cine conduce o unitate administrativă, există oameni care au nevoie de asistență medicală. Și lucrul acesta trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea și trebuie să înțelegem că noi lucrăm pentru cetățenii acestei țări și, ulterior, și pentru partidele din care facem parte. Dar scopul nostru este, cum spunea cineva la un moment dat și din păcate nu s-a întâmplat, să aducem pacientul în centrul interesului autorităților și al sistemului de sănătate”, a mai afirmat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății a inaugurat, joi, noua Unitate de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, care a fost extinsă și modernizată printr-un proiect în valoare de 12,5 milioane de lei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

Bazinul de la Recuperare zace nefolosit, din cauza costurilor la utilități. „Mi se pare de-a dreptul nesimțit” (video)

Sâmbătă, 30 Septembrie 2023
369

Bazinul din incinta Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe” din Botoșani nu poate fi dat în folosință, din cauza costurilor ridicate la utilități și a lipsei de perso...

Zeci de firme din Botoșani amendate pentru muncă la negru. „Toleranța este zero” (video)

Sâmbătă, 30 Septembrie 2023
221

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a depistat zeci de persoane care munceau la negru, pe raza județului Botoșani, sancționând nu mai puțin de 31 de firme care au plătit serviciile fă...

Calitatea lucrărilor de reabilitare a intrărilor în oraș, contestată în plenul CL (video)

Joi, 28 Septembrie 2023
702

Calitatea lucrărilor de reabilitare executate la intrările în municipiul Botoșani a fost criticată vehement de șeful Direcției de Sport și Agrement (DSA), Eugen Țurcanu, în ședin...