6 ore tensionate in sedinta PSD, menite sa transeze lupta dintre seful PSD Liviu Dragnea si premierul Mihai Tudose, ore care s-au incheiat cu victoria premierului, toate cele trei demisii fiind obtinute.
Discursul oficial de dupa sedinta este ca, desi intreg partidul le-a cerut sa renunte la demisii, acestia si le-au mentinut din cauza ca "nu mai suportau presiunea exercitata asupra lor".
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a anuntat joi seara, cu cateva minute inainte de miezul noptii, dupa ce sedinta CEx s-a incheiat, ca aceasta va fi reluata vineri, de la ora 12.00.
Atunci se va discuta despre inlocuitorii ministrilor demisionari: Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltarii Regionale, Rovana Plumb, ministru delegat al Fondurilor Europene, si Razvan Cuc, ministrul Transporturilor.
"Maine o sa avem din nou CEx la 12 fix, tot aici, ca sa discutam despre inlocuitori. O sa-l sun dimineata si pe Tariceanu, sa vedem cand putem avea o coalitie si cu partenerii nostri", a declarat Liviu Dragnea la finele sedintei prelungite a PSD.